sursa: http://orthodoxwayoflife.blogspot.ro
În astfel de momente ne întrebăm unde este Dumnezeu și de ce îngăduie să li se întâmple astfel de necazuri oamenilor „buni”.
Hai să fim sinceri, indiferent dacă ești ortodox sau ești de altă religie viața îți rezervă și necazuri. În astfel de momente ne întrebăm unde este Dumnezeu și de ce îngăduie să li se întâmple astfel de necazuri oamenilor „buni”. Filozoful David Hume spunea odată că problema răului în lume este subiectul pe care cei mai mulți filozofi îl atârnă în cui și uită de el. Și se pare că și atunci când se năpustesc asupra noastră necazurile și bolile parcă am agăța și noi credința într-un cui și am lăsa-o acolo uitată.
Sfânta Scriptură ne oferă un exemplu în Epistola a II-a către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel:
„Căci nu voim, fraților, ca voi să nu știți de necazul nostru, care ni s-a făcut în Asia, că peste măsură, peste puteri, am fost îngreuiați, încât nu mai nădăjduiam să mai scăpăm cu viață” ( II Corinteni 1, 8). Ne întrebăm poate de ce Dumnezeu a îngăduit ca ucenicii Săi să treacă prin aceste necazuri ajungând să zică că nu mai nădăjduiau să mai scape cu viață? Și faptul că au fost închiși câteva zile în închisoare. Nu e prea mult?
Pentru filozofi, Cartea lui Iov nu a răspuns niciodată pe tema naturii și originii răului. Dreptul Iov nu a suferit doar pierderi materiale și boli trupești grave ci lovitura cea mai grea pentru Iov a fost pierderea celor 7 copii într-o singură noapte. Foarte întristat și necăjit și stând pe un morman de cenușă Iov este vizitat și consolat de prietenii săi. Prietenii săi îl atrag într-o discuție teologică și îi spun lui Iov că Dumnezeu sigur la pedepsit pentru păcatele lui. Iov însă dezaprobă afirmațiile prietenilor săi și spune că el este nevinovat și nu merită un asemenea tratament. La sfârșitul Cărții lui Iov Dumnezeu se înfățișează înaintea lui Iov și am putea crede că în sfârșit avem un răspuns la necazurile pe care le-a suferit Iov de-a lungul vieții sale.
Dumnezeu însă îl întreabă pe Iov dacă atunci când a creat universul i-a cerut vreun sfat lui Iov, unde să pună stelele și mările. Iov răspunde că nu ar fi putut să-L sfătuiască la crearea universului deoarece el nici nu exista. Dumnezeu încheie prin a-i spune lui Iov că nici dacă i-ar explica natura răului și a suferinței nu ar putea înțelege. Apoi Iov spune un lucru interesant:
„Din spusele unora și altora auzisem despre Tine, dar acum ochiul meu Te-a văzut. Pentru aceea, mă urgisesc eu pe mine însumi și mă pocăiesc în praf și în cenușă” (Iov 42, 5-6).
Acest răspuns pe care Iov îl dă lui Dumnezeu poate nu îi mulțumește pe filozofi, dar pe creștinii ortodocși cu siguranță îi mulțumește. Faptul că Dumnezeu s-a înfățișat înaintea lui Iov a rezolvat toate problemele și necazurile acestuia. Atunci când Îl avem în inimile noastre pe Dumnezeu vom oferi o semnificație mai profundă necazurilor, bolilor și relelor încercări din viața noastră.
Dumnezeu este întotdeauna alături de noi, chiar și atunci când disperăm și nu mai avem putere, El este Cel care dă sens mormanului de cenușă pe care ne aflăm în acea perioadă a vieții noastre.