În prealabil postat de OvidiuO

Mondo Imaginalis(dedicata unui prieten)

Un om se plimba printre stele
Avea ceva comun cu ele
Era - stralucirea sa
Putini oameni insa, o puteau vedea

Pe drum, adesea el se ratacea
Si ii parea rau, dar nu tare...
Oameni multi nu-ntelegeau
Doar stelele ii luminau a lui carare

Era vesel, dar si trist - precum vremea schimbatoare
Plangea cateodata, insa si zambea
Doar stelele il aparau
De lumea-nselatoare.

Traia in lume, in lumea lui
Unii chiar radeau de el
Lui insa nu-i pasa
Nici nu-l deranja - defel

In calatoria sa, mai intreba
din cand in cand o stea:
Incotro acum ?
Steaua raspundea: Pe acelasi drum...acelasi drum...

Apoi, din lumea stelelor, - coboara
Nu ca un fulger sau meteorit
Ci ca o lacrima ce se prelinge,
Ori ca si focul ce incet se stinge...