Citat:
În prealabil postat de cristiboss56
Artistul vizual Ioan Cadar a decedat, luni, la vârsta de 67 de ani, după o lungă suferință, a anunțat, într-un comunicat remis MEDIAFAX, Uniunea Artiștilor Plastici din România.
Artistul vizual Ioan Cadar a decedat
"Uniunea Artiștilor Plastici din România anunță cu mâhnire trecerea la cele eterne, după o lungă suferință, a artistului vizual Ioan Cadar (...) Suntem alături de soția și fiica sa în aceste triste momente. Dumnezeu să îl odihnească!", se spune în comunicatul Uniunii Artiștilor Plastici din România (UAP).
Reprezentanții UAP au precizat, pentru agenția MEDIAFAX, că Ioan Cadar a murit, luni, 23 decembrie.
Născut pe 8 aprilie 1946 la Răducăneni, Iași, Ioan Cadar a absolvit Academia de Arte "Nicolae Grigorescu", în 1971.
Ioan Cadar a fost membru al Uniunii Artiștilor Plastici din 1975.
Este autorul unor lucrări de artă monumentală în sticlă, precum candelabrele mari de la Teatrul Național București, și al vitraliilor din catedrale, biserici și palate din România.
Lucrările sale în sticlă au fost admirate în numeroase expoziții din țară și din străinătate și sunt deținute în colecții ale unor muzee din România, Cehia și Danemarca, precum și în colecții particulare din România, Japonia, SUA, Germania, Grecia, Franța, Olanda, Italia și Australia.
Pentru opera sa artistică, Ioan Cadar a fost distins cu Premiul Uniunii Artistilor Plastici în 2004.
|
Mesaj de condoleanțe al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru familia regretatului artist vizual Ioan Cadar
Mesajul de condoleanțe al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române pentru familia regretatului artist vizual Ioan Cadar, 28 decembrie 2013:
28 decembrie 2013
Familiei regretatului artist vizual ION CADAR
Îndoliată familie,
Întristată adunare,
Am aflat cu profundă durere de trecerea la cele veșnice a distinsului artist vizual Ion Cadar, personalitate cunoscută și apreciată atât în mediul bisericesc, cât și în lumea artiștilor, prin operele sale de artă monumentală în sticlă.
Pe Domnul Ioan Cadar l-am cunoscut în vremea păstoririi noastre la Iași ca Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, când am ales ca Domnia Sa să realizeze vitraliile din paraclisul și din fața paraclisului Reședinței Mitropolitane din Iași, precum și cele ale paraclisului Reședinței Mitropolitane de la Mănăstirea
Bucium din Iași. Tot Domnia Sa este autorul celor 16 vitralii din noul paraclis „
Sfântul Grigorie Luminătorul” al Reședinței Patriarhale din București. De asemenea, a reabilitat vitraliile din Catedrala Mitropolitană din Iași și câteva vitralii din biserica
Sfântul Spiridon Nou din București.
Urmând firul semnificațiilor teologice și iconografice ale stilului bizantin și neo-bizantin, Domnul Ioan Cadar a înțeles că pictura ortodoxă poate fi transpusă în vitralii.
Astfel, vitraliile sale apropiate stilului bizantin au o valoare deosebită.
A lucrat cu multă seriozitate, conștiinciozitate și onestitate, oferind beneficiarilor prețuri acceptabile pentru lucrările sale.
Aceste calități au făcut ca nu numai opera sa iconografică să fie apreciată și prețuită, ci și alte lucrări ale sale realizate în sticlă, astfel încât acestea „
au fost admirate în numeroase expoziții din țară și din străinătate și sunt deținute în colecții ale unor muzee din Romania, Cehia și Danemarca, precum și în colecții particulare din Romania, Japonia, SUA, Germania, Grecia, Franța, Olanda, Italia si Australia” (Cf. Comunicatul de presă al
Uniunii Artiștilor Plastici din România,
http://www.mediafax.ro/cultura-media...cedat-11822509, 27.12.1013.)
Am apreciat la Domnul Cadar atât măiestria sa în realizarea icoanelor vitraliu, cât și tăria sa în fața suferinței.
În aceste clipe de întristare, ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos Cel înviat din morți să odihnească sufletul adormitului robului său Ioan în lumina Preasfintei Treimi și în comuniunea sfinților, pe care i-a reprezentat cu multă dragoste în vitraliile sale, iar familiei îndoliate și tuturor celor întristați să le dăruiască mângâiere și întărire sufletească!
Veșnica lui pomenire din neam în neam!
Cu părintești condoleanțe pentru familia îndoliată și sentimente de profundă prețuire pentru memoria sa,
† DANIEL
Patriarhul României