Ioan Neamtu- O viata inchinata podgoriei Husi
Cu toate lucrurile îngramadite într-un geamantan, tânarul inginer Ioan Neamtu (avea doar 26 de ani) parasea Iasiul, în toamna anului 1959, îndreptându-se spre Husi. Când a ajuns pe dealul Dobrina, de unde i se deschidea o superba panorama a „orasului dintre vii”, soferul i-a înmânat un plic (nu se putea un loc mai pe masura si nici moment mai potrivit) în care se gasea decizia prin care era numit inginer sef la Gospodaria Agricola de Stat. Daca n-ar fi fost tocmai în preajma culesului – avea sa se confeseze, ulterior, inginerul Neamtu – ar fi facut, imediat, cale întoarsa. Uneori însa cineva potriveste în asa fel lucrurile, încât ceea ce, la un moment dat, pare o improvizatie, chiar o usoara aventura, ajunge sa însemne, cu timpul, un destin, viata însasi.
Exista, fara îndoiala, astfel de locuri si de clipe, care îti hotarasc soarta fara a prinde de veste. Câti, poate, nu se întreaba, ca si mine: a ales tânarul inginer Ioan Neamtu, pâna la urma, Husiul, sau asezarea, cu duhul ei tainic, l-a tinut anume la sine, nevrând nici în ruptul capului sa-1 mai slobozeasca? Nu vom sti, desigur, niciodata… Stim bine, în schimb, ca nu peste multa vreme avea sa încolteasca o adevarata legenda, încât, încet-încet, cele doua nume s-au îngemanat: când spuneai Husi, îti venea imediat în gând numele directorului Ioan Neamtu si invers.
Sunt putini cei ce ajung la o asemenea isprava, care înseamna, deopotriva, vocatie si fidelitate, credinta si – chiar daca nu se vede imediat ori nici nu se banuieste – un adevarat sacrificiu de sine, în numele unui ideal. Nu trebuie sa ne ferim de vorbe mari, atunci când ele îsi merita, în chipul cel mai convingator, locul. Se confirma, si de aceasta data, zicerea batrâna: omul potrivit la locul potrivit. Asa se face ca, rostind Husi si Ioan Neamtu, gândul nu te poate duce decât la fericita planta a lui Bachus, la struguri, la vin.
|