[Parascheva16]

IrinaMonica: Despre Pungesti, țăranul român ca „purtător al crucii” și cel mai brutal atac din istorie la adresa sa

Motto: „Iubiţi ţăranul român, care este purtătorul crucii!” (Horia Bernea)

Gândindu-mă la ceea ce se întâmplă în Pungeşti – devenit, în perioada aceasta, inima României profunde, căreia, deşi călcată în picioare de forţele de ocupaţie ale Chevron, cu trupele de represiune compuse din jandarmi români plătiţi de poporul român, nu i s-au oprit bătăile, dimpotrivă, bate mai tare că oricând – mi-am amintit un îndemn pe care ni l-a adresat Horia Bernea – şi care iradiază din întreagă sa muzeografie mărturisitoare („muzeografia mărturisitoare se adresează inimii”, spunea marele artist): „Iubiţi ţăranul român, care este purtătorul crucii!”

Ceea ce se petrece la Pungeşti pare a ilustra, mai grăitor decât oricând, legătura dintre ţăranul român şi cruce, legătură ce s-a adâncit şi întărit atât de mult de-a lungul secolelor şi în viforul vremurilor, încât crucea a devenit parte inseparabilă din fiinţa sa, marcându-i profund viaţa. Istoria acestei ţări nu se constituie din grandioase cuceriri, ci dintr-un şir neîntrerupt de suferinţe şi jertfe, pentru a ne apăra fiinţa, ale ţăranilor români, din rândul cărora au provenit şi marii noştri intelectuali – elita istorică, organică -, sfinţii şi ostaşii eroi. Ţăranul şi România reprezentată de el au fost mereu pe cruce. Deşi a rămas ascunsă, nevăzută, mai ales când cultura imaginii sau a „societăţii spectacolului” (Guy Debord), care s-a impus în detrimentul adevăratei culturi – a culturii că trezire a conştiinţei -, a îngropat-o şi a şters-o aproape total din conştiinţa unui popor transformat într-o masă de spectatori şi consumatori, totuşi această Românie a dăinuit; şi a rezistat datorită crucii.

Ţăranii, preoţii, profesorii, elitele organice, încărnând valorile nenegociabile ale poporului, au rămas neclintiţi pe verticala crucii, suferind şi jertfindu-se în furtuna unei „istorii” pe care au făcut-o alţii „peste capul nostru”, cum spunea Lucian Blaga. Unii „istorici” sunt premiaţi pentru că au scris cărţi în care adevărata istorie, cea înfăptuită de eroii şi martirii noştri, de oamenii de caracter, de ţăranul român care şi-a dus cu demnitate crucea, este deconstruită (Lucian Boia primește Premiul pentru exprimare libera), ca şi cum noi nu am avea o istorie, iar „istoria” noastră ar fi cea pe care au făcut-o alţii peste capul nostru. Însă istoria autentică a unui popor nu este cea fabricată după o reţeta ideologică străină de fondul şi realităţile lui (cum este perspectiva materialist-evoluţionistă, conform căreia societăţile ţărăneşti tradiţionale, „anacronice”, cu întregul lor fond de semnificaţii, trebuie forţate, prin mutilarea lor pe un pat procustian al „progresului”, să „evolueze” spre etape „superioare” de dezvoltare), ci istoria înţeleasă din „unghiul conştiinţei martore a dreptăţii şi adevărului” (Mircea Platon, Despre falsa conștiință istorică).


Cu alte cuvinte, la noi adevărata istorie a făurit-o România care a rezistat pe cruce. România care s-a îndărătnicit să nu coboare pe orizontala compromisului moral, a valorilor tranzacționiste ambalate în retorica vicleană a „integrării”, a „dezvoltării”, a „progresului” (Din profunzimile acestei Românii care şi-a asumat, demn şi senin, crucea, din aceste „adâncimi luminoase” (Dumitru Stăniloae) – din care au izvorât şi cuviinţa, delicateţea, omenia poporului nostru –, a luat naştere balada Mioriţa, simbol dezăvârșit al spiritului românesc; a se vedea Mircea Platon: Miorița, irozii și nerozii)


Pierzând ancora în realitatea şi adevărul neamului, „elita” mânuitoare de discursuri a pierdut şi sensul real al cuvintelor, care ajung să fie folosite tranzacţionist, manipulate pentru a modifica realitatea şi înţelegerea ei.„În absenţa rădăcinilor, rămân lucrurile manipulabile mediatic, bursier şi politic” (Mircea Platon). Dar România ascunsă, care a scăpat acestui control ideologic, nu e România căzută pe orizontală relativismului valoric. E România ancorată hristocentric, în rosturile şi valorile perene, nenegociabile, transmise din strămoşi, e România oamenilor oneşti care refuză să-şi trădeze şi să-şi vândă sufletul, credinţa, neamul, ţara, pentru a se face părtași la procesul de degenerare a unei lumi în care toate au fost transformate în marfă.

E România ţăranilor pentru care – alături de credinţa şi tezaurul de înţelepciune strămoşească – pământul, apa şi aerul sunt valori nenegociabile. Doar terorismul pieţei dominate de interese corporatiste hulpave şi o economie monetarizată, care nu mai are nicio întemeiere în real, au determinat, printr-o intervenţie agresivă şi mutilantă asupra realităţii şi semnificaţiilor ei, subordonarea acestor valori vitale şi nepreţuite, bunuri comune, faţă de piaţă, care îşi arogă „dreptul” să le devalideze în avantajul unor interese private cinice.

complet aici: http://www.razbointrucuvant.ro/recom...ei-tari-video/