[sophia]

Mi se pare o discutie foarte delicata.
Acum am vazut o clarificare a Laurei, care insa ridica si ea niste semne de intrebare:

1. Ce anume inseamna cultura teologica - se refera la cei ce au studiat teologia, dar nu sunt preoti, sau la laici care isi insusesc anumite cunostinte? (vezi cultura muzicala, sau de teatru etc.)?

2. Ce anume inseamna traire duhovniceasca - a unui preot, a unui calugar, sau a unui laic?

Pe urma mai apare o problema: cine poate analiza, compara si da un verdict? Toti sunt implicati. Ar trebui numai cineva din afara sistemului si acesta este Dumnezeu. Numai El poate sa spuna cine ii respecta cu adevarat legea, ideile, cuvintele.

Si dupa ce etalon masuram cele doua elemente de mai sus?
Nu stiu, fara a intentiona sa lezez vreo persoana, dar eu nu pricep unele lucruri.
Mie mi se pare greu de definit un duhovnic si activitatea sa. Ah, poti sa-l definesti/masori dupa cum se poarta cu tine, dupa cum te ajuta. Dar asta nu este valabil pentru altul, caci fiecare este construit altfel.
Pe urma un preot ar trebui sa aiba ambele elemente prezente: si o bogata cultura teologica (nu numai facultate, ci si studiu continuu, lecturi etc.), dar si partea duhovniceasca (viata si exemplul lui si modul lui de lucru cu altii).

Dar eu ma si va intreb acum: pe ce se bazeaza trairea duhovniceasca? De unde este data ea? Nu tot din cultura teologica? Prea sigura nu sunt totusi, avand in vedere multe exemple.

La preoti este clar: ei studiaza, apoi citesc, practica (si asta ii ajuta si pe ei insisi sa parcurga drumul in credinta).

Dar la monahi pentru mine nu este clar. Sunt multi care nu au nici scoala, daramite sa fi studiat teologie. De unde au ei cunostintele necesare si de unde stiu ei ce si cum este corect in credinta. Eu asta nu pricep.
Ma refer aici de ex. la par. Cleopa, sau altii ca ei. Repet nu intentionez sa-i lezez in vreun fel. Doresc doar sa pricep de ce si cu ce sunt ei mai buni de cat altii, de pilda, decat un preot de la biserica. Da, au trait la manastire. Si asta este suficient? Nu au scoala, nu au studiat teologie, nu stiu daca si ce citesc.

La fel intreb si despre monahii din Athos. Cred ca ei sunt evaluati numai dupa viata si nevointa.

In plus la un monah nu poti evalua nici lucrul cu oamenii. In fond ei nici nu ar avea voie sa fie duhovnici, sa lucreze cu lumea, caci nu au pregatirea necesara si nu au nici voie prin natura vietii lor. Ei au plecat din lume, ce treaba mai au cu ea?

Revenind la titlul discutiei:
Mi se pare ceva foarte delicat si neclar.
In primul rand ascultare fata de cine? Fata de oameni sau fata de Dumnezeu?
Aici este esenta si intrebarea.
Pe urma credinta nu este ceva clar, definit, nu stiu cum sa ma exprim. Ea este ceva individual, de intelegere si suflet. Fiecare o percepe in alt mod.
Pe urma era un citat undeva, care spunea ca nu trebuie sa ceri ajutor de la oameni ci de la Dumnezeu, caci numai el te poate ajuta cu adevarat.
Ceva de genul asta era.

Un om care se duce la biserica, se roaga, un om care se duce si traieste la manastire, de cine trebuie sa asculte? Pentru ce se duce el acolo?
De Dumnezeu, asa cum il percepe el. El trebuie sa poata sa-si traiasca asa cum intelege si poate, credinta.
Ah, ca peste tot exista si legi omenesti/lumesti ce trebuie respectate. Este altceva. Ascult de staret sau de episcop, atunci cand respect ora mesei, ora rugaciunii, cand imi indeplinesc niste munci din subordinea lor.
Dar credinta este altceva.

Pe urma mai exista si liberul arbitru, sustin unii din voi. Voi spuneti ca Dumnezeu ni l-a dat si putem sa ne alegem drumul in viata, sa luam niste decizii independent de El. Aici eu una nu cred, nu-mi este clar.
Dar daca este asa cum spuneti voi, atunci fiecare om este liber sa-si traiasca credinta si sa-si spuna parerea.

Am uitat un aspect ridicat de Laura: comparatia intre cultura teologica, viata duhovniceasca si pozitia ierarhica. Pentru mine aici este iar un semn de intrebare: preotii pot ajunge pana la o anumita treapta, dar joasa, in ierarhia bisericeasca. Nu mai stiu care este ea: protoiereu mi se pare.
Si asta desi au studiat si au cultura duhovniceasca.

In schimb pozitia de episcop si de patriarh nu o poate atinge decat un monah.
Si aici intervine intrebarea mea. Adica un monah fara scoala, fara facultate de teologie poate deveni episcop si chiar patriarh, iar un preot cu scoala si facultate nu?
Rezulta ca ceea ce ii desparte pe ei aici este familia. Si de ce? Daca tot se spune ca prin oricare din ele te mantuiesti si sunt egale.
Dar se vede treaba ca cel care se casatoreste este inferior automat, celui fara familie (monah).

Nu cunosc cazul mentionat de Laura. Dar omul isi traieste la locul lui credinta asa cum o intelege el. Cine poate sa spuna ca e rau sau bine ceea ce sustine el si dupa ce criterii? Cine greseste de fapt? Nu stie nimeni, in afara de Dumnezeu.

Iar treaba cu ascultarea neconditionata este alta discutie. S-a mai vorbit pe acest forum despre atributiile unui duhovnic si s-a ajuns la concluzia, ca fiecare are alte asteptari si pareri, inclusiv duhovnicii insisi.

Nu sunt lamurita cu aspectul harului care se poate pierde sau nu (la un preot) si dupa experienta mea proprie pot afirma ca totusi preotii nu sunt la fel. Studiul teologiei (asa cum se face inca), dar mai intai selectia pentru el (proprie si ce facuta la admitere), hirotonisirea nu poate crea un preot perfect. Nu-l poate face automat Dumnezeu. Tot el ramane, om, cu puterile lui si intelegerea lui, cu temperamentul si caracterul lui.
Nu cunosc importanta harului in profesia preotului, dar in schimb cunosc importanta psihologiei si a modului de lucru cu oamenii in biserica.

Doar un exemplu: plecam in alt fel de la parintele Galeriu, decat cum plec de la preotul actual. Este o diferenta uriasa. Poate ca nu este vina/meritul lor direct, ci exista un dar pe care nu-l are oricare preot.