Daca fiinta dumnezeiasca ar fi intr-o unica Persoana, n-ar fi buna sau iubitoare din eternitate, deci n-ar fi dumnezeiasca. Dar si daca ar fi intr-o multime de Persoane, valoarea lor, demna de iubire si capabila de iubirea infinita, s-ar relativiza, deci nici aceasta multime n-ar fi dumnezeiasca. Numai existand in trei Persoane, aceste trei Persoane sunt dumnezeiesti, pentru ca au o valoare si o relatie intre ele care le face demne si capabile de iubirea absoluta. Si sunt asa, pentru ca sunt asa de prezente una in alta, incat in fiecare e vazut Dumnezeu intreg, nefiind deci trei Dumnezei. Fata de ideea ca Dumnezeu nu poate fi deci o unica Persoana, vom spune, intemeiati pe Sfintii Parinti, urmatoarele: Un dumnezeu monopersonal n-ar fi de aceea nici persoana, nici Dumnezeu. I-ar lipsi desavarsirea. Atotputernicia lui n-ar fi unita cu bunatatea sau cu iubirea. Si ar mai fi aceasta atotputernicie, o data ce ar fi un despot incapabil de o legatura iubitoare cu alte forme de existenta? In acest caz ce l-ar mai indemna sa creeze o alta forma de existenta, pe cea din nimic, daca nu s-ar vedea in aceasta chiar o incapacitate de a o crea? Caci ce l-ar indemna sa voiasca o comuniune cu sine a unei existente create in timp? De aceea, Sfintii Parinti au combatut in mod hotarat ereziile: ariana si pnevmatomaha, care negau dumnezeirea Fiului si Sfantului Duh, si care, cu pretextul ca resping un politeism, declarau pe Fiul si pe Duhul Sfant creaturi, mai precis niste prime creaturi. Dumnezeu n-ar fi bun si autentic, daca n-ar fi in El o Persoana care sa-si arate bunatatea fata de alta Persoana si n-ar avea puterea sa faca aceasta. In acest caz n-ar fi mai presus de toate, prin libertatea de a- si arata bunatatea din veci si neincetat. Caci, in acest caz, ar fi supus unor legi. Cel mai mult si mai permanent isi arata o Persoana bunatatea fata de alta cand una e Tata si alta, Fiu din veci si pana in veci.
Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Sfanta Treime sau La inceput a fost iubirea
|