Daca iubirea intre Tatal suprem si numai Tata al unui unic Fiu ni se descopera in cea mai inalta iubire, fara inceput si fara sfarsit, iubirea aceasta se arata desavarsita, existand tot din eternitate si o alta Persoana, catre Care se indreapta iubirea dintre Tatal si Fiul si Care, la randul Ei, se bucura cu fiecare dintre ei si celalalt. Simplul fapt ca e o alta Persoana decat cele doua aflate in relatie de Eu-Tu poate aduce o nota noua, sporita, in iubirea dintre cele doua, primind intr-o noua evidenta importanta ei.
Desigur, s-ar putea spune ca Tatal fiind infinit si Fiul, infinit, nu mai e lipsa de o alta Persoana pentru a aduce ceva nou in iubirea Unuia fata de Celalalt. Dar cu judecata aceasta s-ar putea afirma si ca o singura Persoana dumnezeiasca isi este suficienta in
infinitatea ei pentru fericirea proprie. Dar, daca infinitatea unei Persoane cere pentru iubirea care da fericire si o alta Persoana, de ce n-ar cere infinitatea iubirii Lor, care e primul mod de iubire, sporindu-l pe primul cu toata infinitatea Ei? Nu infinitatea in sine da bucuria iubirii, ci reprezentarea ei de catre o alta persoana decat cea proprie. Unde lipseste constiinta, lipseste bucuria. Dar bucuria reala o da alta constiinta atenta la ea. Si vedem chiar in noi, care suntem dupa chipul dumnezeiesc, ca un altul decat eu si tu ne aduce un mod nou si sporit de iubire si deci de bucurie. Iubirea intre eu-tu, chiar in planul infinit, vrea sa se extinda spre alta persoana, sau bucuria unuia de altul sporeste cand e insotita de bucuria unui al treilea, sau cand bucuria celor doi traieste bucuria comuna de un al treilea. Poate in acest sens, Sfantul Atanasie al Alexandriei a spus: Iar Domnul a spus ca Duhul este Duh al Adevarului si Mangaietor: prin aceasta a aratat ca in Duhul este Treimea desavarsita .
Traim acest fapt si noi, oamenii, chiar prin necesitatea limbii de-a adauga la eu-tu, un el. Nu putem sa uitam de un el, aflandu-ne in relatie de eu-tu. Poate ca, cu cat ne iubim mai mult unul cu altul, simtim si iubirea fata de el; sau invers: cu cat traim doi insi, legati ca eu-tu, pe un al treilea mai mult, cu atat ne iubim si unul pe altul. Noi simtim trebuinta sa fim iubiti de al treilea si sa iubim pe al treilea, si cu cat il iubim mai mult impreuna, cu atat ne iubim si noi mai mult.
Daca am fi numai doi, am simti ca ne-ar lipsi ceva din realitate. Chiar fiinta divina trebuie sa traiasca in deplina multumire, in relatie de trei constiinte personale. Eu nu vreau sa fiu iubit numai de unul (de tu), oricat ar fi de infinit, ci vreau sa fie insotit in iubirea lui fata de mine si de un al treilea (de un el); si tu al meu voiesti la fel, sa am si pe altul care te iubeste impreuna cu mine. Dar si cel de-al treilea vrea sa ne vada uniti in iubirea fata de el, sau in iubirea lui fata de noi.
Al treilea in Dumnezeu nu poate fi ca al doilea, deci Fiu. Aceasta ar arata pe Fiul neatragand iubirea integrala a Tatalui. Ci trebuie sa fie o Persoana de alta categorie, Care, chiar prin felul in care isi primeste subzistenta de la Tatal, arata pe Tatal iubind deplin pe Fiul insusi si pe Fiul iubind pe Tatal insusi. Astfel, Duhul uneste si mai mult pe Tatal si pe Fiul, ceea ce-L face sa fie si El iubit de Amandoi si El sa-I iubeasca pe Amandoi, dar aratand iubirea Lui deosebita fata de fiecare in raport cu iubirea lor intre Ei, si a fiecaruia dintre Ei fata de El, deosebita. El face pe Fiul si mai iubit de Tatal si pe Tatal si mai iubit de Fiul. De aceea si Tatal nu-L iubeste pe Fiul decat in Duhul, si pe Duhul, decat in Fiul, si deci pe noi, ca fii duhovnicesti, si Fiul, ca frati duhovnicesti.
Fiecare cuprinde si descopera adeseori nu Eul sau, ci pe ceilalti. De aceea, in fiecare ipostas se pot vedea celelalte. Vezi, prin urmare, zice Sfantul Vasile cel Mare, ca uneori Tatal descopera pe Fiul, alteori Fiul pe Tatal. Deci toata Dumnezeirea ti se arata uneori in Tatal, alteori in Fiul si in Duhul.
Daca ar fi patru, n-ar fi totul in aceasta relatie directa neincetata. Ar ramane mereu un El exterior. S-ar vedea ca cineva ramane mereu afara. In doua Persoane, iarasi, s-ar vedea ca nu e totul, ca ceva lipseste. In Dumnezeu Trei e totul.
Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Sfanta Treime sau La inceput a fost iubirea
|