[Mihailc]

În prealabil postat de fallen

Asa incep si eu sa cred. de la o vreme, ca poate e mai bine sa ne scoatem din cap, daca am putea, aceasta idee obsesiva. E drept ca noi femeile mai ales simtim ca imbatranim si numai apucam sa fim mame, sa facem copii, timpul nu trece in favoarea noastra, si da aici probabil marea obsesie, ca nu apucam sa ne mai implinim rostul pe care il avem pe lumea asta...daca asta o fii, neaparat...
Cat despre a face pe cineva sa ne iubeasca, iarasi incep sa am indoieli ca ar putea fii posibil acest lucru, si totodata si onest. Nici in schimbari nu prea mai cred, deoarece am realizat ca o schimbare (in bine) nu poate fii posibila decat prin vointa celui in cauza, daca vrea si el sa se schimbe, sa imbunatateasca unele lucruri si sa renunte la cele rele, dar si asa, asemenea schimbari nu sunt posibile decat daca respectivul le face din dragoste si respect pentru ceva sau cineva; nu de frica sau din alte motive (din mandrie, sau ca sa demonstreze ceva cuiva).

În celebra întâlnire dintre Avraam şi Domnul de la stejarul Mamvri, relatată în Facerea capitolul 18, Sarra are o reacţie sceptică la o promisiune divină.

<Şi l-au întrebat Oamenii aceia: -Unde este Sarra, femeia ta?" Iar el, răspunzând, a zis: "Iată, în cort!". Zis-a Unul: "Iată, la anul pe vremea asta am să vin iar pe la tine şi Sarra, femeia ta, va avea un fiu". Iar Sarra a auzit din uşa cortului, de la spatele lui. Avraam şi Sarra însă erau bătrâni, înaintaţi în vârstă, şi Sarra nu mai era în stare să zămislească. Şi a râs Sarra în sine şi şi-a zis: "Să mai am eu oare această mângâiere acum, când am îmbătrânit şi când e bătrân şi stăpânul meu?" Atunci a zis Domnul către Avraam: "Pentru ce a râs Sarra în sine şi a zis: "Oare cu adevărat voi naşte, bătrână cum sunt?" Este oare ceva cu neputinţă la Dumnezeu? La anul pe vremea aceasta am să vin pe la tine şi Sarra va avea un fiu!" Iar Sarra a tăgăduit, zicând: "N-am râs", căci se înspăimântase. Acela însă i-a zis: "Ba, ai râs!">

Avem motive să credem că râsul Sarrei nu era tocmai vesel, întrucât chiar ea vorbeşte despre o mângâiere care i-a fost refuzată datorită unei sterilităţi organice. Însă iată că Domnul face o precizare capitală cu această ocazie, lansând peste veacuri o adevărată provocare credinţei oamenilor dintotdeauna: "Este oare ceva cu neputinţă la Dumnezeu?".

Posibil ca tocmai frenezia nerăbdării de a primi un dar de la Dumnezeu ne face cu adevărat inapţi pentru a-l primi, fiindcă oferta divină nu face prea multe concesii ego-ului, atitudinii mult prea instinctuale şi altor nuclee viguroase de manifestare a naturii noastre căzute.
Mai rău, se întâmplă ca atunci când primim un dar să nu ne convină, că nu ne putem lăuda cu el, că nu ne pune cumva într-o condiţie lumeşte superioară, că nu ne înalţă pe un soclu, mai pe scurt, că nu se încadrează în logica kenodoxiei (slavei deşarte) în care ne-am obişnuit să vieţuim .