Citat:
În prealabil postat de irina_a
Sper sa se intoarca alex la mine si sa facem o familie impreuna. Si el este confuz. Sentimente are pentru mine dar pur si simplu nu ma vede ca pe o posibila nevasta. Si el sufera...si eu. Eu chiar simt ca o sa raman cu el dar mai intai trebuie sa ma intorc catre Dumnezeu....
Va rog nu ma judecati..
|
Bun venit, Irina. Nu te ingrijora; n-o sa te judece nimeni in felul in care sa te simti umilita. Daca totusi vor mai fi si dintre acei, nu pune la suflet fiindca tu fata de ei ai mai multe sanse sa ajungi la lumina! Totusi, daca vrei sa discutam pe tema asta, va trebui sa accepti anumite concluzii care se trag, nu fiindca suntem rautaciosi si rauvoitori, ci fiindca - din spusele tale - cam asa se prezinta lucrurile.
Istorisirea ta imi aminteste de propria viata, cand, tot pe la 30 de ani si tot in relatie cu o fata de 28, m-am pomenit spunandu-i in prima dimineata cand tocmai paraseam garsoniera ei: "Esti o amanta ideala, dar niciodata o sotie!" Pe ea a daramat-o total, si parca s-a ambitionat si mai mult sa fim impreuna (am "trait" aproape un an cu ea). M-am intrebat de mii de ori, de ce i-am spus lucrul acela pe care de fapt nici macar nu-l gandisem, ci doar m-am pomenit spunandu-l. Ar fi fost in stare sa faca orice si tocmai pentru asta, ajunsese sa ma trateze ca pe un bibelou sau sa ma sufoce de atata dragoste. Nu pot sa spun ca era vulgara, ci doar excesiv de posesiva. Iar un barbat, daca vrei sa-l pastrezi, creaza-i iluzia ca e liber sa faca ce vrea el. Atunci iti va fi tot ce doresti tu sa fie pentru tine! Ea, procedand astfel, m-a aruncat in bratele celei mai bune prietene ale ei, care incitata de exagerarile pentru niste calitati imaginare la adresa mea, s-a vazut dintr-o data pe locul doi... Iar eu stiam dintru inceput ca nu asta-i viata pe care mi-o doream. Atunci am tras linie si am spus: "Doamne, eu vreau pe cineva care sa ma ridice din mocirla asta, nu pe cineva pe care s-o scot eu, ca stii ca nu sunt in stare!" Ce s-a intamplat dupa aceea, a fost doar marea mila a lui Dumnezeu.
Tu ai gresit prin stilul tau de a te darui. Nu te supara pe mine, dar banuiesc ca naivitatea ti-a creat iluzii... Tu te-ai daruit fara demnitate, iar acum suferi enorm fiindca te vezi inlocuita. In acelasi timp, aminteste-ti de cate ori "ai explodat" pentru nimicuri, facandu-l sa se intrebe sincer, ce cauta langa tine... Iarta-ma, te rog: nu te cunosc, nu stiu cine esti, dar din ceea ce ai scris, eu cel putin asta inteleg. Daca tu si Alex, va meritati sau nu, e greu de spus, dar de potrivit, el simte ca nu se potriveste cu tine. Iar plecand la drum cu un astfel de compromis, ma tem ca deja putem anticipa ceea ce ar urma sa se intample.
Remuscarile nu ne vin doar de la avorturi. Am cunoscut "fecioara", care avea o indelungata experienta in alte privinte (nu, nu dati cu pietre fiindca am evitat sa fiu si eu printre victime, dar obisnuiam sa discutam indelung, fara insa a reusi s-o conving "sa se trezeasca").
Dupa parerea mea, cel mai important lucru pe care ar trebui sa-l faci tu este acela de a-ti accepta pierderea, dar mai ales de a face pace cu tine si cu Dumnezeu. Mergand in aceiasi directie in care ai mers pana acum, ma tem ca ajungi intr-un drum infundat. Inca mai ai timp sa te reculegi si sa gasesti suficienta energie in tine, pentru acea persoana care sa te ia asa cum esti si care sa te cunoasca in acel fel in care cei de pana acum, nu te-au cunoscut! Tu ai un suflet bun, esti o bucatareasa remarcabila... ai multe lucruri bune de oferit. Da-le un pret, nu te oferi gratuit celui ce oricum n-ar aprecia!...
Mai scrie-ne!
Doamne-ajuta!