Am citit undeva (un 'decalog' al unui parinte ortododox) ca nu trebuie niciodata sa faci pt cineva un lucru pe are il poate face si singur. Oare de cate ori am gresit, si pe cati am smintit, facand lucrurile care ni le-au cerut, si crezand ca le facem un bine...
Citat:
În prealabil postat de AlinB
Daca ii oferi celuilalt genul de asistenta care nu produce nici o schimbare in tine, categoric nu va produce nici in celalalt.
Ca sa nu mai zic ca ceea ce oferim celuilalt, de obicei este cu substrat (interes) personal, nicidecum ceva facut in numele credintei, care devine si ea un fel de scuza mai degraba decat o forta lucratoare la cele dinauntrul nostru.
|
Nu stiu ce sa zic despre asta ; uneori le facem pt ca asa simtim, alteori pt ca asa e bine, asa trebuie, etc...alteori intr-adevar exista un interes, acela de a face peplac, de a castiga iubirea si aprecierea cuiva, lucru care in timp nedand rezultatul scontat se poate transforma in sila. Ca sa nu mai zic ca e un adevarat stimulent pt persoanele abuzive; nu-i mai lasa sa te abuzeze si sa vezi cum cererilelor se vor transforma in amenintari si le vei indeplini de-acum de frica... Si culmea, fara rautate o zic, chiar si proprii copii, in inocenta lor, pot ajunge sa abuzeze de bunavointa ta si sa te sanatjeze emotional...atata doar ca in cazul copiilor, dragostea de parinte se transforma celmult in durere, mai rar sau niciodata chiar in ura...insa invers, e la ordinea zilei...
Chiar si incazul dorintei (meschine) de " a face pe plac' lui Dumnezeu, crezand sau sperand la o rasplata, riscam sa nu primim nimic (aparent, cel putin) si sa ajungem la binecunoscutele sentimente de renegare si hula...