În prealabil postat de sophia
@Iulliu46 - asta cu sacrificarea copiilor nu provine de la mine. Delia a formulat asa o idee. Eu am preluat ceea ce am inteles de la ea.
De altfel eu sunt de parare ca nimeni nu stie de fapt deciziile lui Dumnezeu. Nu stiu de ce le formuleaza unii sau altii. Gresim. Numai El stie de ce da suferinta unor copii nevinovati, sau de ce ii ia inapoi, sau de ce nu-i da la altii deloc.
Ah, ca in mod indirect, parintii, sau cei din jur vor fi impresionati si poate se vor schimb cumva. Da, se poate, dar asta nu explica problema in sine. Adica eu nu sunt de acord cu ideea ca Dumnezeu le da suferinta copiilor numai pentru a-i pedepsi sau intoarce pe parinti la credinta. Poate sa fie un efect, dar nu explicatia faptului. Este oribil sa formulam asa pareri la adresa lui Dumnezeu.
Si critici aici o atitudine de umanism fara Dumnezeu. Atunci te intreb (si nu numai pe tine), in ce fel trebuie sa-l privim sau intelegem pe Dumnezeu totusi?
Pe de o parte se spune peste tot de iubire de Dumnezeu: ca El e bun, ca El ne ajuta, ca fara El nu putem, ca face atata bine si ne iubeste si etc. Pe de alta parte insa se spune ca este rau, ca ne pedepseste, ca ne da boala, ca prin copiii nevinovati pedepseste pe parinti, ca ne judeca sever, ca ne trimite in iad si alte lucruri rele.
Pana la urma care este adevarul? Sa-l iubim, sau sa ne fie frica?
Pentru ca noi, ca oameni nu putem sa simtim altfel decat omeneste. Nu avem cum sa.l percepem altfel.
Si sunt multe lucruri pentru care nu avem intelegerea necesara. Incercam sa pricepem si (ne) punem intrebari. Inaca o data. Suntem facuti ca oameni, avem posibilitati limitate. Nu stim sa explicam anumite fenomene: nici boala, nici moartea, nici lipsa de copii, sau multimea de copii, nici alte fenomene.
|