Valeriu a plecat ochii si mi-a spus linistit:
" In noaptea asta am privegheat. Asteptam sa vina cantecul frumos. Il cantam in minte. Il desluseam din cerurile inalte din care cobora. Cam greu pentru mine, caci nu cunosc notele muzicale si trebuie sa o fac dupa ureche. Eram deci treaz, lucid si senin, cand deodata am vazut ca am in mana fotografia Setei (fata pe care o iubise). Uimit de intamplare, am ridicat ochii si la capul patului meu am vazut-o pe Maica Domnului, imbracata in alb, in picioare, vie, reala. Era fara Prunc. Prezenta ei mi se parea materiala. Maica Domnului era aievea langa mine. Eram fericit. Uitasem totul.Timpul parea nesfarsit.

Ea mi-a spus: "Eu sunt dragostea ta! Sa nu te temi. Sa nu te indoiesti. Biruinta va fi a Fiului meu. El a sfintit locul acesta acum, pentru cele viitoare. Puterile intunericului cresc si inca vor mai inspaimanta lumea, dar vor fi spulberate. Fiul meu asteapta pe oameni sa se intoarca la credinta. Azi sunt mai cutezatori fiii intunericului decat fiii luminii. Chiar de vi se va parea ca nu mai este credinta pe pamant, sa stiti ca totusi izbavirea va veni, dar ca prin foc si prin pârjol. Lumea mai are de suferit. Aici insa este multa credinta si am venit sa va imbarbatez. Indrazniti, lumea e a lui Hristos."

Apoi Maica Domnului a disparut si am ramas coplesit de fericire. M-am uitat in mâna, dar nu mai aveam nici o fotografie.

(Ambele citate sunt din "Intoarcerea la Hristos" de Ioan Ianolide)