[zaharia_2009]

Iertati-ma fratilor ca ma bag si eu in discutia despre preoti. Va citesc pe toti si mie mi se pare ca fiecare dintre voi aveti in felul vostru dreptate.
Cu siguranta ca fiecare dintre voi a observat sau s-a convins de anumite relitati ale vietii duhovnicesti si aici marturiseste cu sinceritate ce crede el .
Eu am sa va spun insa o mica poveste:
mi-a ingaduit Dumnezeu sa cunosc un om, un crestin practicant, care la un moment dat in viata lui a facut o criza vazind bine ca el nu face nimic, nimic, pt propria mintuire, desi cum spuneam, era un practicant : adica nici nu era un rugator strasnic, nici un postitor deosebit, nici un milostivnic sincer, nici un iertator curat. Nu facea nimic cu adevarat, asa cum spunea el !
S-a speriat si de atunci a inceput sa strige la Dumnezeu pt. orice lucru, pt. orice gind, pt. orice nevoie, neputinta, greseala, etc, cerind ajutor, iertare si ingaduinta. Striga in fiecare ceas, in fiecare moment, pt. orice situatie, pt. orice, orice.
In felul acesta, pe nebanuite, peste ani de zile, a ajuns un rugator continuu si un om cu mintea permanent la Dumnezeu.
Nu a vorbit niciodata despre aceasta nevointa nimanui, despre acest mod de a trai deoarece in esenta nu isi dadea seama ce face . El stia ca asemeni oricarui crestin il roaga pe Dumnezeu cite ceva ori de cite ori are nevoie.
Intr-o zi a participat la o discutie cu alti crestini care se vaitau fiecare ca ba nu au ceva, ba nu au putut face ceva, ba ca nu a ajuns la ceva sau undeva, ba... te miri cite si mai cite lucruri lumesti pe care le invoca fiecare.
El ascultind, s-a gindit ca nu poate numi un lucru pe care sa il fi cerut lui Dumnezeu si sa nu il si fi dat . Nu era un bogat, si nici un frumos, ori cine stie ce vreun destept. Era om simplu asemeni multor oameni din tara asta, dar asa in simplitatea lui nu s-a intimplat sa ii lipseasca ceva. Acum trebuie sa intelegeti si ca era un ortodox practicant dar si ca ducea o viata modesta si ca nu se rugase niciodata lui Dumnezeu sa ii dea o vila (locuia la bloc in apartamentu sau) ori cine stie ce limuzina pricopsita, ori schiuri sau snowmobil ori vreun iaht. Nu.
Dar judecind si cautind in minte explele lui comparativ cu ce asculta si-a dat seama ca rugindu-se pt orice din suflet, Dumnezeu nu l-a parasit .
Se ruga asemeni unui copil mic de mama sa: mama, mi-e foame, mi-e sete, vreau sa ma imbrac, vreau sa dorm, spala-ma pe miini, ajuta-ma sa fac lectiile, lasa-ma afara la joaca, s.a.m.d. Cu inima deschisa, simplu, din suflet, cu sinceritate si staruitor .
Atunci, la acea discutie, Dumnezeu i-a deschis mintea si sufletul spre ceea ce inseamna a te ruga si mai ales a te ruga neincetat, sincer si cu tot sufletul.
De la acest moment al cunoasterii toata viata si-a petrecut-o cu si mai multa rivna in rugaciunea continua.

Acum, gindindu-ma la acest exemplu pe care l-am cunoscut personal si cu care am fost apropiat si am discutat si sfatuit indelung ca si la discutia voastra despre preotii buni, ma gindesc ca acea veche recomandare, invatatura, despre a ne ruga pt duhovnicii nostrii nu este chiar atit de perimata sau neadevarata, ci numa' nu-i patrundem noi taina. Si chiar o cred cu tot sufletu : orice nevoie am avea noi ca oameni sau ca neam, daca ne rugam "cum trebuie" lui Dumnezeu, nu cred ca ne va lasa fara ajutor vreodata.
Si fara duhovnici buni, cu atit mai mult !

Asa cred eu !