Citat:
În prealabil postat de eliza-georgiana
O biserică fără activitate misionară este o biserica inactivă!! Ceea ce înseamna conștientizarea bazelor sale teologice si transpunerea lor in practică. In primul rand, misiunea nu poate fi despartită de teologia trinitară. Hristos i-a trimis in lume pe apostoli, iar la randul Lui a fost trimis de Tatal prin Duhul Sfant! Or, această Misiune se mai numește și ECUMENICITATE, APOSTOLIE, PROPOVĂDUIRE, CONVERTIRE, PREDARE a adevăratei învățături de credință, dar în niciun caz, absolut în niciun caz NU se numește Ecumenism (că e “bun” sau “rău” deja nu mai are nico relevanță)!!! Pentru că tot ce este în afara Ortodoxiei este erezie! Erezia este credința conform careia mântuirea nu este doar în Biserică și că nu e nevoie să fii ortodox ca să te mântuiești. Este credința că e suficient sa fii creștin, religios, credincios, mistic, spiritual etc., fără a fi ortodox ca să te poți mîntui – ne explică Sfântul Ignatie Briancianinov!
|
Si eu ce am scris pana acum nu numai pe acest topic, dar si in toate mesajele? Daca nu ai citit niciun mesaj al meu de ce vorbesti doar ca sa scrii ceva? Sau mandria nu te lasa sa spui ca te-ai inselat si continui la nesfarsit cu o prostie, sau nu mai intelegi limba romana. Te legi aiurea de un cuvant, care o sa fii surprinsa ce inseamna. Ecumenism si ecumenic sunt acelasi cuvant, sunt cuvantul oikoumene din greaca. In vest folosesc chiar "ecumenic", de exemplu adunarea ecumenista se numeste Conciliul Ecumenic al Bisericilor. De aceea ti-am zis ca protestantii au luat cuvantul din ortodoxie. Si ecumenism si catolic sunt cuvinte din ortodoxie, numai ca le-au luat altii si le-au schimbat sensul. Ceea ce am scris am luat din aritcolele ortoodxe impotriva ecumenismului. Cauta tu un articol de acest fel si vezi ca spune ce am scris si eu. Atata discutie pentru o prostie.