Mai rău decât holocaustul...
Rău a fost pentru unii în capitalism ca societate și rău a fost pentru alții în comunism ca societate, state construite ca să-i apere pe bogații privilegiați sau pe noii privilegiați ce au omorât bogații ca să le ia ei locul și să-și autoîndreptățească faptele rele prin propagandă. Și s-au corcit societățile astea, s-au împreunat și a ieșit democratia românească, statul mafiot de drept mafiot.
Cum s-a format?
Păi dacă ne amintim revoluția și lovitura de stat din '89 putem pricepe cum s-a împlinit și cum se împlinește proorocia Domnului.
După război și după ce l-au alungat comuniștii pe regele Mihai având la bază furtul alegerilor din '46 căci comuniștii au schimbat urnele de vot cu totul din moment ce ei au organizat alegerile, așa, încet încet dar sigur s-a format scorpia securisto-comunistă-naționalistă-internaționalistă, scorpia minciunii și a pârei sincere.
Capul ei cel mai lăudat de 'popor' era Nicolae Ceaușescu iar scorpia care avea nevoie de laude și de merite mai mari și mai multe ca Ceaușescu era tovarășul Iliescu.. săracul.. și 'cinstit'. Și astfel după o îndelungă și chinuitoare așteptare s-a ivit însfârșit momentul împreunării lor chiar de Crăciun, sau înainte cu 13 zile față de adevăratul Crăciun dacă socotim drept. Scorpia Iliescu s-a împreunat cu scorpionul Ceaușescu și i-a mâncat capul de plăcere depunându-și toate ouăle fecundate direct în trupul lui.
Deci după reșaparea și reemanarea tuturor tovărășeilor torționari și politruci mai mici sau mai mari și după readucerea lor înapoi pe funcții a început creșterea și împroprietărirea tuturor 'revoluționarilor' puișori care au ieșit din ouă... și ei acum împreună, uniți în banii pătați și-n propagandă, conduc azi statul mafiot de drept mafiot care este construit ca să le fie lor o mumă tot mai bună și nouă o ciumă tot mai rea.
Iar statul ăsta slugoi la viciul gLumii și la cel rău și fățarnic este mult mai rău decât orice holocaust că te arde acum la buzunar și în veșnicie la grătar din pricina că aștepți mila lor, mila puișorilor de scorpie!
Last edited by vsovivivi; 30.01.2014 at 15:46:50.
|