Ovidiu, ceea ce marturisesti tu nu te caracterizeaza numai pe tine. Cu astfel de framantari si cu inca multe altele se lupta toate sufletele crestinilor ortodocsi. Pentru sufletul omului este importanta lupta cu murdariile care se revarsa in lumea aceasta, dar mantuirea vine numai de la Dumnezeu si numai prin taina sfintei spovedanii. A te pocai inseamna a-ti marturisi pacatele dar, mai ales, a nu le mai repeta. Dumnezeu stie cat de slaba este credinta noastra, de aceea ne asteapta mereu la scaunul de spovedanie si ne intinde mereu mana si ne ridica din pacat. Aminteste-ti ca, atunci cand Sf.Apostol Petru a plecat pe ape, la chemarea Domnului, incet, incet a inceput sa se scufunde si a strigat la Dumnezeu sa-l salveze, iar Dumnezeu i-a intins mana si l-a salvat. Asa sunt si murdariile din lume, viclene, te inghit incet, incet, dar daca strigi la Dumnezeu, cu toata inima ta, El te va salva de fiecare data.
|