VIII. O PRIVIRE IN TRECUT
Prin urmare ,acestea vor fi schimbarile din viitorul nu prea indepartat.De aceea intreaba Domnul daca va gasi oameni credinciosi cand va veni iar pe pamant:”Dar fiul Omului,cand va veni,va gasi ,oare,credinta pe pamant ?” (Luca 18,8)
O privire in trecut ne va spune multe despre cursul pe care l-au luat si-l vor lua problemele ecleziastice.
Primele tendinte ale imparatilor bizantini de a forta o unificare cu papalitatea schismatica au fost din fericire curmate de atitudinea oamenilor si de subjugarea Bizantului de catre turci.Dar o data ce natiunea greaca si-a regasit libertatea,vechea tentatie i-a batut iar la usa.La inceput,s-au opus curentului de europenizare.Dar ei nu aveau stiinta de carte si,desi isi varsasera sangele pentru libertatea tarii lor,au fost repede dati la o parte de catre cei care dobandisera de scurta vreme invatatura si care detineau puterea la curtea regelui Otto.”Acestia au injosit patria si religia,care acum este zdruncinata de catre cei necredinciosi.In vremea ocupatiei otomane,nici macar o piatra din vechile biserici nu a fost clintita de la locul ei.Fanariotii si altii asemeni lor,care au fost corupti in Europa ,ne-au distrus manastirile si bisericile,pangarindu-le pe unele si transformandu-le pe altele in grajduri.Am indurat astfel de fapte de la multi preoti,precum si de la laici,soldati si politicieni.desi ne-am varsat sangele,suntem in pericolul de a ne pierde patria si religia” (Macriyannis,Memorii,p 398).
Acesti intelectuali instruiti pe jumatate dispretuiau poporul grec cu impatimirea unor persoane subversive.Ii desconsiderau limba,obiceiurile,felul de a fi si mentalitatea.Au utilizat toate mijloacele posibile aflate la dispozitia lor pentru a falsifica adevarul credintei lui si pentru a altoi secularismul si rationalismul pe copacul Sfant al Ortodoxiei,care secole la rand ramasese nepangarit sub cuceritorul barbar.Pentru a lovi Biserica in inima,i-au lovit manastirile:pe unele le-au inchis,altora le-au confiscat proprietatile,iar altorale-au trimis stareti „progresisti”,care le-au desfiintat mult mai usor decat orice sabie cu doua taisuri a statului.
Lipsita de manastirile ei si avandu-si episcopii subjugati puterii seculare,Biserica a devenit o sfera de activitate neocrotita.Educatia oamenilor a trecut din mainile Bisericii in mainile unei false civilizatii crestine,ce a fost si a ramas pe de-a-ntregul pagana.Totul a inceput sa fie adaptat la gustul societatii atheniene,instrainate si parvenite.
Venerarea Bisericii a inceput sa degenereze in ceva mai pamantesc.Muzica bizantina a inceput sa se europenizeze,degenerand in armonie teatrala pentru 4 voci.Icoanele au inceput sa para prea austere si urate in ochii femeilor din clasa „dominanta”,care isi doreau „Iisusi dragalasi”,plini de indulgenta pentru pacatele lor si incapabili sa inspire evlavie si veneratie.Barba si parul lung al preotilor au inceput sa le deranjeze,iar acestia au raspuns cererilor publicului contemporan;atmosfera sumbra a fost inlocuita de lampile lui Edison,ceea ce a facut ca biserica sa se asemene unui salon imperial potrivit pentru nunti si pentru aparitiile oficiale ale clasei conducatoare.
Dar asta nu a fost totul.Nu numai invatamantul primar si secundar,dar nici macar cel superior nu a mai ramas in grija Bisericii.Astfel,teologii,viitorii preoti si ierarhi nu s-au format in sanul Bisericii,matca lor fireasca,ci incadrul unei universitati de stat,inabusite de duhoarea rationalismului si lipsite de orice adancime spirituala,neavand nici o posibilitate de a cunoaste viata mistica de sfintenie in Hristos,care ea singura plamadeste teologi adevarati.Asa ca s-au ivit ,precum niste neghine in Biserica,teologi cu mintea doldora de teorii filosofice de origine protestanta sau romano-catolica,dar cu inima golita de trairea efectiva a Ortodoxiei.
Acesti oameni erau incapabili sa vada prapastia care separa Biserica rasariteana de „Bisericile” Apusului.Ei considerau ca totul este o chestiune de formule dogmatice,iar nu una de viata si de esenta.Pentru ei, viata intru Hristos se confunda cu o serie de stari emotionale si de acte etice,exact asa cum este pentru occidentali.Le erau necunoscute revelatia (viziune launtrica) a lui Dumnezeu,experienta vie a prezentei lui Hristos si salasruirea Duhului Sfant,adica staruinta adevarului in inima unui om.Cand vorbesc de adevar,se refera la o dogma stabilita dinainte,care nu necesita prea multa gandire sau discutie.Pentru ei,la fel ca pentru occidentali,dogma era o lume separata de formule intelectuale,indeajuns de impovaratoare,si a carei valoare,dupa aceasta sciziune intre viata si credinta,erau incapabili s-o aprecieze.
Asadar,temeliile pe care pana si cei mai bine intentionati teologi ai nostri urmau sa cladeasca pentru a-si apara Ortodoxia erau profund putrede.Este cumplit sa ne dam seama ca intreaga viata religioasa contemporana a Greciei este cladita pe aceste temelii subrede.Odinioara,cucernicia oamenilor izvorase din manastiri,care le erau reazem si calauze duhovnicesti;in Regatul Grecesc,cucernicia s-a intemeiat pe teologul-laic sau cleric-pe care tocmai l-am descris.Acest teolog,imitand exemple apusene,a organizat comunitati si asociatii crestine si a luat in sarcina sa propovaduirea si catehismul.Astfel,pe cata vreme inainte evlavia unui loc isi avea drept centru manastirea locala si preotii Bisericii,iar crestinul din regiunea A nu se deosebea in nici o privinta de crestinul din regiunea B,intrucat toti erau copii ai aceleiasi Biserici Ortodoxe,acum teologul organizeaza factiuni;si acum,intr-unul si acelasi loc,sunt crestini din factiunea A si crestini din factiunea B,mereu potrivnici si neincrezatori,despartiti fara ca vreuna dintre parti sa inteleaga prin ce se deosebesc de fapt.Dar,in ciuda urii si a schismelor dintre ele,factiunile sunt de acord asupra faptului ca,in ceea ce-i priveste pe occidentali,”aspectele care ne unesc sunt mai numeroase decat cele care ne separa” si ca „trebuie sa tinem cont de aspectele care ne unesc si sa le trecem cu vederea pe cele care ne separa”.Cu alte cuvinte,ei considera unirea si dragostea pentru „fratii” lor apuseni (pe care,de regula,nu i-au vazut sau cunoscut niciodata !) mai usor de implinit decat cea pentru compatriotii si semenii lor ortodocsi,pe care ii vad zi de zi si pe care ii cunosc nemijlocit.Dupa cum am spus,astazi oamenii ravnesc dupa dragostea pentru om,dupa dragostea abstracta pentru umanitate,in vreme ce ei sunt incapabili sa-si iubeasca aproapele.
|