Citat:
În prealabil postat de ovidiu b.
Ai citit sloganul? Metoda aleasă nu e una creștină. Nu lovești în adversar pentru a câștiga "ciolanul". Neamtu a terminat teologia. Din punctul meu de vedere sloganul cam anulează studiile lui de teolog, mai exact porunca iubirii (de vrăjmași).
|
Avem totusi de-a face cu o lupta, si oricat ti-ai iubi oponentul, tot mai mult trebuie sa Il iubesti pe Dumnezeu si apoi pe aproapele, adica poporul pentru care te bati. Nu consider ca incalca porunca iubirii, atata timp cat nu se lupta pentru binele lui personal, ci al poporului.
Citat:
În prealabil postat de ovidiu b.
Un argument ți-am dat. M-am uitat la înregistrarea postată de tine și mi s-a părut un circ ieftin, de doi bani. Apoi ar fi argumentul deja amintit de Dragoș.
Programul de guvernare a PNR sună bine. Însă, în campania electorală ce partid nu a avut un program de guvernare atrăgător?
|
Nu mi s-a parut "circ ieftin", in primul rand pentru ca nu a fost ieftin, si apoi nu a fost circ. Participantii au avut discursuri inteligente, bine intentionate, profesionale. Nu le pot reprosa nimic, caci au deziderate pe care le impartasesc si eu, pentru binele tarii si al romanilor.
Dar poate mi-a scapat mie ceva; de aceea da-ne te rog un element de "circ ieftin" pe care l-ai sesizat tu, ovidiu b. Eu i-am urmarit pe toti vorbitorii, inclusiv pe cei care au vorbit in engleza si franceza, si nu am sesizat nimic tras de par. Dimpotriva, am remarcat eleganta exprimarii si cunostintele temeinice de limbi straine la vorbitorii români, ceea ce m-a facut inca odata sa remarc faptul ca avem oameni de calitate, care pot contribui la ridicarea României pe culmile atinse intre cele doua Razboaie Mondiale.
ovidiu b., te inteleg ca esti sceptic in general, caci românii au indurat multe deceptii in rastimpul de la "revolutie" si pâna azi; dar suntem datori sa nu ne pierdem speranta, caci Romania este gradina Maicii Domnului si nu ne va lasa sa pierim.