View Single Post
  #6  
Vechi 08.02.2014, 01:22:05
Ekaterina's Avatar
Ekaterina Ekaterina is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 24.03.2012
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.284
Implicit Părintele Constantin Alexandrescu din Focșani sub persecuția comunistă

La mijlocul secolului trecut, Vrancea avea numeroși slujitori dăruiți altarului și semenilor. Mulți dintre aceștia au căzut în ghearele represiunii comuniste, fie pentru că se implicaseră în mișcarea anticomunistă din munți, fie și numai pentru faptul că înțelegeau să ducă mai departe arca credinței. Unul dintre aceștia a fost părintele Constantin Alexandrescu din Focșani.

S-a născut la 26 iulie 1914, într-o familie de oameni harnici din Mihălceni, fostul județ Râmnicu Sărat. După școala primară, între 1926 și 1934, tânărul Alexandrescu a urmat Seminarul Teologic din Galați, apoi cursurile Facultății de Teologie din Cernăuți, unde în anul 1938 a obținut diploma de licență. Deoarece susținuse examenul de capacitate pentru învățământul secundar, între 1938 și 1940, Constantin Alexandrescu a predat religia la Școala Normală și istoria la Liceul „Vasile Alecsandri“, ambele din Galați.

La 2 februarie 1941, a primit Taina Hirotoniei întru diacon pe seama Bisericii „Săpunaru“ din Focșani. La 1 octombrie 1943 este transferat la Biserica „Sfântul Ioan“ din Focșani, pentru ca la 13 noiembrie 1949 să fie hirotonit preot pe seama Bisericii „Sfântul Dumitru“-Uzină, din același oraș. În perioada slujirii la catedrala din Focșani, diaconul Alexandrescu a întreprins o viguroasă activitate culturală, exprimată prin înființarea și coordonarea unui gimnaziu ortodox pentru fete orfane, inițiativă susținută îndeaproape de Societatea Femeilor Ortodoxe, filiala Focșani.

Părintele Alexandrescu avea în grijă procurarea de cărți, hrană și haine pentru elevele care învățau în școala pe care o conducea cu acordul Ministerului Educației. Pentru funcționarea școlii obținea bani din donații, manifestări artistice organizate de eleve și conferințe religioase cu chete. De pildă, în Duminica Ortodoxiei a anului 1946 a conferențiat părintele Ion Gh. Coman despre „Caracterele Ortodoxiei“, iar un an mai târziu Toma G. Bulat, cu referire la epoca lui Matei Basarab și Vasile Lupu.

Un aspect important este legat de munca de catehizare întreprinsă de părintele Alexandrescu în rândul celor care alunecaseră în sectarism, rezultatele înregistrându-se prin aducerea la Ortodoxie a 21 de tinere. Aceleași eleve ale școlii formau un cor care dădea răspunsurile la slujbele din catedrala focșăneană. Această frumoasă realizare duhovnicească și educațională avea să fie curmată de regimul comunist în anul 1948. Dar părintele Alexandrescu era dornic să construiască în continuare.

Cu toate interdicțiile venite dinspre factorul politic, părintele Alexandrescu a încercat să înflorească duhovnicește parohia în care slujea. Astfel a intrat în conflict cu împuternicitul de culte, pentru care la 7 februarie 1959 a fost arestat de Securitate. A trecut prin anchetele grele la Securitatea din Galați, însă fără să recunoască nimic. A fost acuzat că la cununie ar fi avut ca naș un preot legionar, deci a făcut o nuntă legionară și că în comitetul parohial sunt „foști funcționari burghezi“.

La 15 mai 1959, prin sentința nr. 259 a Tribunalului Militar Constanța, a fost condamnat la 10 ani închisoare corecțională, pentru infracțiunea de „uneltire contra ordinii sociale“. A cunoscut universul concentraționar de la Galați (1959), Salcia (septembrie 1959), Giurgeni (iunie 1960 și mai 1963), Jilava (martie 1962), Gherla (aprilie 1962) și Ostrov (iulie 1964). A fost eliberat la 1 august 1964 din lagărul de muncă de la Ostrov. La Gherla a fost pedepsit cu 5 zile izolare, deoarece „a ținut o ședință cu caracter religios cu alți deținuți în cameră“. (sursa: ziarullumina)

Reply With Quote