[glykys]

Dragilor, mare bucurie: astăzi a început perioada Triodului, cu pilda vameşului şi a fariseului.

"Este vremea plângerii dinainte de plângere, este vremea care vesteşte Învierea lui Hristos, prin pocăinţă şi participarea noastră împreună, laolaltă, ca Biserică a lui Iisus Hristos, la Patimile si Moartea Mântuitorului, pentru a putea vedea cu adevărat şi Învierea lui" (din cântările Utreniei de azi)

"Întreaga perioada a Postului, a Triodului - această perioadă care pregăteşte sufletul credinciosului cu forfota aceasta a căutării şi mai cu seamă cu dorinţa aflării luminii Învierii, este marcată de această icoană a vameşului şi a fariseului... Această săptămână ... se mai numeşte şi Vestitoarea, pentru că, în adevăr, după cum cei care vor să meargă la război sunt vestiţi mai dinainte de general despre timpul când va începe lupta, ca să îşi curăţească şi să-şi ascută săbiile... tot astfel şi Sfinţii Părinţi vestesc mai înainte, ca printr-o trâmbiţă, lupta ce o vom da prin post împotriva diavolului, spre a curăţi păcatul care a pus stăpânire mai dinainte pe sufletele noastre şi care s-a prefăcut în venin din pricina timpului îndelungat de când ne stăpâneşte. Mai mult încă, să ne sârguim să dobândim faptele bune pe care nu le avem şi, înarmându-ne cum se cuvine, să mergem pregătiţi spre nevoinţele Postului. Fără îndoială că aşa începe Postul şi prima pildă din sinaxar, aceea a săptămânii acesteia vestitoare a Postului este îndemnul spre smerenie....

Pentru prima dată ni se cere urcare unei întâi trepte în Post: INTRAREA ÎN TEMPLU, alături de vameş şi de fariseu, şi identificarea mea cu vameşul , ieşirea mea din fariseismul meu cotidian cu care-mi hrănesc visele de mântuire şi intrarea în smerenia vameşului, care se dovedeşte a fi o stare de fapt, o stare de conştiinţă şi, mai mult, un spaţiu delimitat fizic, ca un templu în templu...

Calea ne este arătată de Însuşi Domnul şi pregătirea aceasta a postului ân Duminica vameşului şi a fariseului se leagă deja cu exemplificare modelului care se va reliefa tot mai mult către sfârşit şi anume: "Arătat-a Cuvântul smerenia a fi calea cea aleasă a înălţării. smerindu-se şi la chipul cel de rob, Căruia urmînd oriunde, smerindu-se, se înalţă." De aceea, întâia cerinţă a acestei Duminici este smerenia.... Suntem chemaţi să fim râvnitori vameşului pentru că "pe cei drepţi voindu-i vicleanul - spune o altă cântare a utreniei - îi fură prin mijlocirea slavei deşarte, iar pe cei păcătoşi cu lanţurile deznădăjduirii îi leagă." (subl. mea)
Dar toate acestea în spaţiul amplificat al Bisericii, căci cuvintele vameşului, noi, credincioşii, le găsim în Sfânta Biserică. Aici suntem chemaţi să vedem realitatea... Nu-l vedem pe vameş rugându-se în colţul camerei lui pentru ispăşirea păcatelor, deşi suntem convinşi că va fi făcut-o înainte de a urca la templu, ci starea lui, repet, este aceea a omului venit înaintea lui Dumnezeu spre a-şi cere iertare păcatelor....

Iată, aşadar, smerenia noastră nu ţine de o sărbătoare, nu ţine de un moment al vieţii noastre, ci smerenia ne aruncă, dacă putem foplosi cuvântul, dincolo de sfârşitul vieţii noaste, în Împărăţia lui Dumnezeu, care este o împărăţie a smereniei şi a discreţiei.
Pentru că cea de-a doua lecţie mare a duminicii de astăzi e lecţia discreţiei, adică a manifestării mele în cadrul liturgic al Bisericii, dar cu smerenie şi cu discreţie deopotrivă. Dumnezeul nostru nu e un Dumnezeu al îngâmfării sau al faptelor semeţe, al actelor triumfaliste, ci este Dumnezeul discreţiei, Care nu vine să zguduie sufletele decât atunci când acestea se cer a fi zguduite şi cere sufletul în sine să fie zguduit de prezenşa lui Dumnezeu. Că discreţia este o trăsătură de caracter fundamentală a lui Dumnezeu ne-o descoperă de fiecare dată Mântuitorul, Care, în toată bucuria întâlnirii Lui cu Apostolii, vine de fiecare dată şi o întăreşte printr-o prezenţă discretă, mâna Lui nefăcând spectacol din minunile pe care le face, din vindecările pe care le face, iar glasul Lui neînălţându-Se fals...

Fără îndoială că sunt mulţi care socotesc că dacă preotul sau diaconul în ectenie se află în picioare, în dreptul catapetesmei, iar credinciosul ortodox cântă cu voce înaltă în biserică, au senzaţia că gata, ne-au prins şi ne-au catalogat de partea fariseului. Ei nu pricep că cele mai dese cuvinte cântate ale Liturghiei ortodoxe sunt Doamne miluieşte-mă, nu Dă-ne nouă, Doamne, şi că cel de-al doilea cuvânt des întâlnit în Liturghie este Aliluia: Mărire Ţie, Dumnezeului nostru, mărire Ţie! Adică între Doamne, miluieşte şi Slavă lui Dumnezeu pentru toate cele primite, creştinul ortodox se răstigneşte, dacă vreţi, în poziţia aceasta a vameşului care are conştiinţa păcatului său, dar în aceeaşi vreme, are conştiinţa faptului că Dumnezeul său este un Dumnezeu al slavei şi al bucuriei, un Dumnezeu care plineşte rugăciunea, un Dumnezeu nemincinos. Intră vameşul în templu şi se bucură acolo în toată tristeţea lui, pentru că în cele din urmă Triodul şi întregul Post vor vorbi despre o tristeţe radioasă. "


Din cântările Triodului de azi:
"Strălucit-a harul Tău, Doamne, strălucit-a lumina sufletelor noastre. Iată vremea bineprimită, iată vremea pocăinţei! Să lepădăm lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu hainele luminii, ca, trecând noianul cel mare al Postului, să ajungem la Învierea cea de-a treia zi a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel care mântuieşte sufletele noastre."

"Peste pleoapele ochilor mei duhovnicesti s-a aşezat zgura păcatelor şi nu pot să privesc şi să văd la înălţimea cerului."

"Să lepădăm, credincioşii, trufia cea fără de măsură, cumplita nebunie, urâta mândrie şi cruzimea cea rea a fariseuluii, căci necuviincioase sunt acestea înaintea lui Dumnezeu. Şi aceasta o spunem noi, pentru că smerenia odinioară a înălţat pe vameş şi a strigat cu plângere: Milostiveste-te!, iar Domnul l-a indreptat, iar semeţia a surpat prin dreptate pe ticălosul fariseu, care a grăit cu trufie."


"Timpul pocăinţei, în al cărui pronaos ne aflăm deja, devine odată cu duminica în care se va citi pilda Fiului risipitor, timpul întoarcerii din exilul mondenităţii şi al modernităţii, către Hristos. Mai întâi însă, suntem chemaţi să identificăm adevăratul templu, să identificăm adevărata smerenie, să identificăm adevărata rugăciune şi, mai cu seamă, să identificăm pe adevăratul Hristos....



Duminica de astăzi este o duminnică a îngenuncherii, pentru că de prea multe ori credem că putem rezolva numai stând la birou problemele unei ţări, ale unei familii, ale unui oraş sau, ştiu eu, ale unei omeniri. Haideţi împreună cu vameşul, să intrăm în Templul cel ceresc al Tatălui, să şedem în Biserica cea pământească şi să-i cântăm lui Dumnezeu, bătându-ne, cum bine spun Sfinţii Părinţi, cu pumnii nădejdii, cugetele, şi să ne rugăm Lui să ne miluiască pe fiecare dintre noi în parte."

(extrase din pr. Constantin Necula, Cântare de biruinţă cântând", 2012, pp. 7-17).