E de inteles de ce fratele tau este asa. Copiii sunt oglinda parintilor.
Problema a inceput de cand el a fost lasat la bunici, in loc sa creasca cu parintii lui. Chiar daca nu a spus niciodata, cu siguranta cand era mic, s-a simtit abandonat si probabil bunica a fost mama lui. E putin cam ciudat ptr. el acum sa primeasca morala de la mama lui. Chiar daca amandoi ati crescut cu bunica, desi din cate ai scris, se intelege ca tu ai stat mai mult cu ai tai, fiecare copil e diferit.
Sora mamei mele si-a lasat ambii copii la bunici. Amandoi au fost crescuti de ei de cand erau bebei, ptr. ca parintii "munceau". Baiatul mai mare este un tip minunat, harnic, de treaba. Nu are o relatie f.stransa cu ai lui, de vorbit si cerut sfat, tot la bunici merge. Fratele lui, care e mai mic, a facut numai boacane. Nu e baiat rau, dar e mai nazdravan. Nici el nu este atasat de parintii lui.
Are mult impact copilaria, mult mai mult decat ne imaginam. Si cand zic copilarie, ma refer de cand e omul mic, chiar in pantece.
Ai spus ca fratele tau nici nu se incurca cu fete singure sau fete bune. Poate nu se simte vrednic de ele? Adica, poate are o parere rea despre el si nu crede ca ar merita sa fie cu o fata buna?
Oricum, el nu poate fi ajutat cu morala si tipete. Iubiti-l asa cum este el, cu toate pacatele lui, caci nici voi si noi nu suntem fara de pacat. Rugaciunea, vorba buna si caldura sufleteasca poate sa il ajute acum. Are 35 de ani acum, doar Dumnezeu il mai poate ajuta. Rugaciunea mamei e f.puternica. Rugati-va ptr. el si iubiti-l.
|