Citat:
În prealabil postat de AlinB
Ceea ce o intereseaza e sa-l vada casatorit, mai putin conteaza cu cine sau cum sau de ce.
Desi aceeasi atitudine a bunicii tale in privinta mamei, a provocat o adevarata tragedie in viata ei, tragedie care prin fratele tau se perpetueaza si in prezent.
|
Foarte adevarat. Este un mecanism prin care patimile si mesajele de viata (care educa intr-o familie, scriu scenarii de viata), care nu aduc omul spre Dumnezeu (spre normalitatea, sanatatea si armonia ce a intentionat-o Dumnezeu sa fie in om), se transmit educational, transgenerational si nu numai (poate uneori chiar la nivel de crediinte, postulate despre ce este bine sau rau, dar nu in raport cu Dumnezeu care este originea si punctul de reper al binelui, ci in raport cu niste idei sau mesaje dintr-o anumita familie).
Este mecanismul prin care bagajul nostru familial, se transmite sub forma de mesaje generatiilor urmatoare. Nu este o educatie invatata, ci una vazuta faptic - caci copii imita ceea ce vad si preiau mesajele ce le-au fost transmise de la parinti nu atat verbal, cat faptic, prin exemplul parintilor.
Iar daca mesajul transmis intr-o familie, prin exemplul personal al membrilor, nu este unul in acord cu sanatatea si bunastarea pe care a intentionat-o Dumnezeu in om, ci este unul departat, abuziv, formalist, legalist, egoist, sau ne-legat in nici un fel de adevarata intelegere a voii lui Dumnezeu si de corecta raportare a omului fata de Dumnezeu, atunci rezultatele sint dezastruoase asupra omului. Pe muuulte generatii (pe cel putin tot atatea generatii cat se transmite mesajul sau determina un efect ce inca nu este inteles prin Harul lui Dumnezeu)
Citat:
În prealabil postat de AlinB
Ce anume din ce face pare sa dea vietii sale un sens, un rost si nu e doar distractie, amuzament, senzatie?
Prin ce anume se considera el implinit? Chiar il poti intreba asta.
Cum vede el viata? Viitorul? Ce vrea sa lase in urma? L-ai intrebat vreodata?
Crezi ca mama ta si-a pus vreodata intrebarile astea vizavi de el?
Sunt mai mult ca sigur ca nu.
|
Prima intrebare ar fi putut sa o puna fratele tau, mamei tale. Atunci cand ea l-a parasit in grija bunicii, ca ea sa isi creeze o noua familie. Atunci cand probabil ca fratele tau a simtit ca el, copilul mamei tale, nu i-a dat mamei tale un sens suficient cat sa il simta si pe el ca fiind membru al familiei, si sa il ia in noua ei familie. Ci l-a abandonat la bunica. Si s-o fi intrebat si el, oare ce ii da mamei tale un sens vietii, in afara de distractie, amuzament si senzatie? Oare ce te poate face sa iti abandonezi (chiar si partial) copilul? Oare daca asta este o realitate pe care el trebuie sa o inghita ca fiind normala, el cum trebuie sa faca (considere normal) ca atitudine in viitor?
Despre a doua intrebare, cred ca ar fi f util sa il intebri nu numai pe fratele tau, dar si pe mama ta, si de asemenea sa alaturi si raspunsul tau la aceeasi intrebare si sa observi in ce aspecte coincid si in ce nu.
Despre a treia intrebare chiar daca mama ta nu si-a pus niciodata intrebarile fata de el, poate il le poti pune tu. Fata de toti trei de fapt. Si sa observi, sa constientizezi diferentele si de ce.