| 
				 Ce înseamnă rugăciunea „Doamne miluiește” din cadrul Liturghiei? 
 
			
			Prin ectenie preotul îi cheamă pe credincioșii ce participă la Sfânta  Liturghie să se roage pentru multele nevoi ce le au, iar aceștia cer  numai mila, bineștiind că Dumnezeu milostiv este, însă invocarea milei  lui Dumnezeu fără o schimbare a vieții noastre, fără statornicia de fi  slujitori ai Lui nu ne este de folos.
 În timpul Sfintei Liturghii, „Doamne miluește” arată că slujba se  săvârșește nu numai de preot, ci și de popor și că fără mila lui  Dumnezeu nu există mântuire (Stefanos Anagnastopoulos, Explicarea  Dumnezeieștii Liturghii).
 Răspunsul pe care îl dau credinciosii la fiecare cerere rostită de  cleric:„Doamne miluește”, este rugăciunea cea mai scurtă a Bisericii,  dar cuprinzătoare, întrucât a-I cere lui Dumnezeu milă înseamnă a cere  Împărăția Lui, nădăjduind că toate celelalte se vor adăuga nouă, dupa  cuvântul Mântuitorului care zice: Căutați mai întâi împărăția lui  Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă” Mt.6,33 (  Nicolae Cabasila, Tâlcuirea Dumnezeieștii Liturghii).
 Prin ectenie preotul îi cheamă pe credincioșii ce participă la Sfânta  Liturghie să se roage pentru multele nevoi ce le au, iar aceștia cer  numai mila, bineștiind că Dumnezeu milostiv este, însă invocarea milei  lui Dumnezeu fără o schimbare a vieții noastre, fără statornicia de fi  slujitori ai Lui nu ne este de folos.
 Mitropolitul Antonie de Suroj, în cartea „Școala rugăciunii” realizează  o minunată conexiune, o etimilogie a cuvintelor „Doamne miluește”. El  spune că părinții greci au derivat „eleison” din aceeași  rădăcină a  termenilor grecești pentru „măslin”-„eleis”- „ulei de măsline”, ceea ce  aduce aminte de vița de măslin adusă de prorumbel lui Noe după potop,  semnificând încetarea pedepsei divine pentru păcatele sâvârșite. Astfel  și noi cerem milă de la Dumnezeu, gândindu-ne că o vom dobândi prin  jertfa săvârșită de Mântuitorului Hristos care s-a întrupat, răstignit  și înviat pentru noi și a noastră mântuire.
 
				__________________Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
 (Părintele Alexander Schmemann)
 |