Citat:
În prealabil postat de Corinusha
Miha-Anca, bine ar fi sa fie cum zici, dar uitandu-ne in jur nu e chiar asa.
Daca ar fi majoritatea buni, ospitalieri, muncitori s.a. tara asta si-ar reveni; daca erau majoritatea romanilor asa, atunci macar jumatate din patroni trebuiau sa intre in categoria asta si institutiile ale statului la fel, oameni are ar avea puterea sa-i ajute si pe ceilalti prin plata muncii lor, nu prin bataie de joc; daca s-ar primi salarii decente, n-ar mai pleca asa multi romani afara la munca si s-ar putea trai bine mersi si aici, dar nu se poate, ca firmele si instituriile publice sunt doar dupa profit si furtisaguri, nu le pasa de cei care munesc pentru ei; atat timp cat lor le e bine, altu' poa' sa moara de foame; asta e mentalitatea de aici, a celor multi cetateni, care, vrem, nu vrem, tot ne reprezinta tara, fiindca fiecare din noi reprezentam tara.
Normal ca merg medicii afara sa lucreze, ca nu salveaza vieti pe cateva sute de euro, ci pe cateva mii de euro (bine, medicu roman face banii de fapt, din spaga, din banii dati pe sub mana, ca asa e la noi; dam bani la medic, chiar daca el are salariul lui, si apoi ne miram ca daca nu avem bani sa dam la medic, ne lasa sa murim asteptand; oricum vina majora e a celor care i-au invatat asa - nu e prost cel ce cere, ci cel ce da-)
|
Din pacate -in cea mai mare parte- cam asta este situatia reala astazi in Romania. Nu neg ca poporul roman are si calitati (ospitalitatea, inventivitatea, oameni de valoare in stiinta si cultura, etc), insa situatia dezastroasa socio-economica de azi spune multe si despre noi ca popor in general.
Multi i injura (si pe buna dreptate) pe politicienii si conducatorii de dupa 1990, insa pana la urma acesti conducatori si politicieni tot romani sunt (cel putin dpdv etnic)-nu au fost parasutati asa din afara.
La noi cei care ocupa functii de conducere in aparatul de stat au ajuns acolo ori pusi pe criterii politice, ori pe baza de spaga, pile, cunostiinte, relatii. iar majoritatea patronilor cauta numai sa obtina un profit rapid peste noapte (eventual facand evaziune fiscala) si mai putin sa faca o afacere de succes, care sa dureze.
Cu medicii singura solutie care o vad ar fi sa primeasca salarii decente, dar apoi acei medici prinsi ca cer sau i-au spaga de la pacienti (eventual organizate flagrante cu ajutorul ofiterilor SRI) sa fie imediat destituiti si condamnati la ani grei de inchisoare. Si inainte de 1989 medicii mai luau spaga-dar atunci spaga se rezuma la un pachet de cafea si un cartus de Kent, nicidecum bani.