Sfinții Părinți învață că închipuirea este o energie firească a sufletului, ajunsă astfel după cădere, adică putând să fie stăpânită de imagini și false idei care pricinuiesc probleme grave organismului psihosomatic al omului. De aceea Părinții spun că, atunci când omul se curățește și ajunge la vederea lui Dumnezeu, a scăpat de închipuire, adică energia închipuirii este nelucrătoare, lipsită de orice chipuri. E ca un televizor care poate proiecta imagini, dar nu funcționează. Acesta este înțelesul învățăturii Bisericii după care Hristos a luat asupra Sa chiar și această putere sufletească; însă, spre deosebire de ceea ce se întâmplă cu toți oamenii după cădere, ea nu era lucrătoare în El. Inchipuirea este un fenomen de după cădere. Este urmarea căderii omului. Nici îngerii nu au închipuire. Numai oamenii și diavolii au închipuire.
De aceea dau diavolii la iveală atâtea imagini și urmăresc stârnirea imaginației. Putem deci să susținem că așa-numitele probleme psihologice sunt toate rezultatul bănuielilor, gândurilor (logismoi) care sunt puse în lucrare în atmosfera prielnică a închipuirii. Cu cât omul este mai bolnav duhovnicește, cu atât este mai copleșit de mulțimea imaginilor aduse de închipuire. Sănătatea duhovnicească cere anularea închipuirii cât mai mult cu putință. Intr-adevăr, când mintea este liberă și luminată, încetează toată lucrarea închipuirii. De aceea, Sfinții Părinți învață că teologhisirea nu are legătură cu închipuirea.
Când omul, cu harul lui Dumnezeu, dar și cu împreună-lucrarea sa, este izbăvit de toate imaginile și formele zămislite de închipuire, devine teologhisitor și dinlăuntrul inimii sale țâșnește adevărata teologie ortodoxă...
Întunecarea minții pune în lucrare închipuirea și, în lumea ei înșelătoare, omul poate crea feluriți idoli ai lui Dumnezeu. Cu cât omul este mai bolnav psihic, cu atât imaginația sa este mai ațâțată. Cum ne dăm seama că o persoană suferă de anomalii psihologice și se îndreaptă în mod sigur către schizofrenie ? Starea sa este dezvăluită de iluziile, dezamăgirile și toate imaginile sale fantastice. Disfuncția psihologică este în primul rând o boală duhovnicească, ce duce la moartea minții. Pot spune că, atunci când văd că unul din fiii mei duhovnicești este stăpânit de bănuieli, închipuiri și alte gânduri, îmi dau seama îndată că mintea sa este bolnavă și că are nevoie de ajutor. În anumite cazuri speciale, le-am dezvăluit primejdia de a rămâne izolați într-o lume iluzorie, năpădită de închipuiri. Cei trezvitori duhovnicește nu ajung în acea stare. Dimpotrivă, oamenii care nu privegheză și nu se străduiesc să se tămăduiască, pot sfârși într-o stare înspăimântătoare, atât sufletească, cât și trupească. Și dați-mi voie să spun că femeile sunt predispuse mult mai mult acestei primejdii. Tot așa cum sunt vulnerabile și din punct de vedere emoțional.
Părinții spun că în sufletul femeiesc experiențele psihologice sunt legate mai mult cu cele duhovnicești. Cu alte cuvinte, multe femei socotesc așa-zisele stări sufletești ca fiind experiențe duhovnicești. De pildă, se poate ca ele să simtă o dulceață emoțională în vremea rugăciunii și să creadă că aceasta este venirea harului lui Dumnezeu. Este trebuință de foarte multă băgare de seamă, căci în acel moment intervin multe imagini închipuite, creând premisele unor grave anomalii sufletești.
Extras din
Mitropolit Hieroteos Vlachos - Boala si tamaduirea sufletului in traditia ortodoxa
Corinusha, poate te straduiesti si tu sa citesti cartea de mai sus, poti sa o descarci de aici -
http://tineretulortodox.md/wp-conten...a_ortodoxa.pdf