Tu, omule, ai mari răspunderi
Ieri ,mergand sa iau medicalu colegului meu Viorel ,bolnav de cancer cu metastaze am intalnit o doamna ce mi-a dat in dar aceasta poezie.Nu stiu daca a mai fost postata (daca a fost rog sa fie stearsa)dar mie mi-a mers la suflet.
O, omule, ce mari răspunderi ai
De tot ce faci pe lume,
De tot ce spui, prin scris sau grai,
De pilda ce la alții dai,
Căci ea mereu spre iad sau rai,
Pe mulți o să îndrume!
Ce grijă trebuie să pui
În a ta viață toată,
Căci gândul care-l scrii sau spui,
S-a dus pe veci... nu-l mai aduni,
Dar vei culege roada lui
Ori viu, ori mort... odată!
Ai spus o vorbă, vorba ta
Mergând din gură-n gură,
Va-nveseli, sau va-ntrista,
Va curăți, sau va-ntina,
Rodind sămânța pusă-n ea
De dragoste sau ură.
Scrii un cuvânt; cuvântul scris
Este un leac sau e otravă.
Tu vei muri, dar tot ce-ai scris
Rămâne-n urmă, drum deschis
Spre înălțare, sau abis,
Spre-ocară, sau spre slavă.
Ai scris un cântec, versul tău
Rămâne după tine:
Îndemn spre bine sau spre rău,
Spre curățire sau desfrâu
Lăsând în urmă rodul tău
De har, sau de rușine.
Arăți o cale, calea ta
În urma ta nu piere.
E cale bună, sau e rea?
Va prăbuși, sau va-nălța,
Vor merge suflete pe ea
Spre har, sau spre durere?!
Trăiești o viață, viața ta
E una, numai una.
Oricum ți-ar fi, tu nu uita,
Cum ți-o trăiești, vei câștiga
Ori bucurii pe veci prin ea,
Ori plâns pe totdeauna!
__________________
O,vorba buna balsam pentru suflet!
|