View Single Post
  #5  
Vechi 17.02.2014, 20:29:32
antiecumenism antiecumenism is offline
Banned
 
Data înregistrării: 07.08.2006
Locație: ROMANIA,jud. Brasov
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.218
Implicit

Reprezentant al mânăstirii Sihăstria Rarău despre cazul Iulia Ionescu: "Fata a fost adusă de o măicuță și de un călugăr la spovedit"

http://www.gandul.info/stiri/exclusi...vedit-12097412


"Iulia Ionescu, tânăra olimpică, elevă la Colegiul Sfântul Sava, a fost adusă la mânăstirea Sihăstria Rarău de o măicuță și de către un călugăr, a declarat pentru gândul unul dintre reprezentanții lăcașului de cult. Ea a fost spovedită de starețul mânăstirii și a dormit în noaptea de vineri spre sâmbătă la Sihăstria Rarău.

Iulia Ionescu a ajuns la Sihăstria Rarău vineri seara, fiind adusă de către o măicuță și de către un călugăr.

"Starețul mânăstirii ( Sihăstria Rarău, Ioan Larion Neagoe n.r.) a spovedit-o pe fată. Lucrurile care sunt spuse la spovedanie nu se spun nimănui. Ea acolo nu a venit singură, ci însoțită de cineva. Nu se pot urca 8 kilometri prin pădure, mai ales că sunt lupi, sunt urși. Era o maică și un călugăr care au văzut că ea are probleme și au adus-o la spovedit, pentru că părintele Larion este singurul care a rămas cu experiență așa mare după moartea părintelui Iustin Pârvu. Bineînțeles că a povățuit-o ce să facă și asta a și făcut", a spus pentru gândul Ioan Lucian, unul dintre reprezentanții mânăstirii.

Acesta afirmă că nu știe de la ce mânăstire proveneau însoțitorii Iuliei. "La gară a dus-o un șofer, un frate al mânăstirii, care a fost desemnat să îi cumpere bilet, să aibă grijă de ea și să o urce în tren cu bine. Ea nu avea haine monahale pe ea. Hainele de călugăr se îmbracă numai după o anumită perioadă, la săvârșirea unei anumite slujbe. Dacă avea puloverul ăla negru pe ea, nu înseamnă că avea haine monahale pe ea. Să fim serioși, sunt multe minciuni", mai spune el.

Potrivit acestuia, la mânăstirea Sihăstria Rarău vin rar măicuțe. "Nu au ce să caute, vin doar la spovedit și stau una - două zile într-un loc special pentru maici. Fetița a venit seara (vineri seara n.r.) și a doua zi a plecat. E și normal dacă vine noaptea cineva să doarmă acolo și să îi dai să mânânce. Ea căuta să afle, să știe, să înțeleagă anumite lucruri. Maica și călugărul acela au adus-o din știință că se poate rezolva problema ei", precizează Ioan Lucian.

El mai spune că la Sihăstria Rarău nu există televizor și că nu se știa despre dispariția fetei, la lăcașul de cult nefiind curent electric și energia se realizaeză doar prin panouri solare. "Este strigător la cer că se face acum anchetă că fata s-a spovedit la mânăstire și mânăstirea i-a cumpărat bilet și a trimis-o acasă", afirmă reprezentantul mânăstirii Sihăstria Rarău.

Polițiștii au venit la Sihăstrie înainte ca fata să ajungă acolo

Polițiștii suceveni neagă ipoteza apărută recent, că starețul de la Sihăstria Rarăului i-a mințit pe polițiști când aceștia au venit să întrebe de Iulia Ionescu, chiar în timp ce fata s-ar fi aflat la mănăstire.

"Polițiștii au venit la această locație vineri dimineață, așa cum se procedează, cu ordinele de la nivel central, cu poza fetei. Preotul a spus că nu a văzut-o. Fata a ajuns acolo abia vineri seara", a declarat pentru gândul Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.

Ioan Lucian afirmă că ancheta în cazul Iuliei Ionescu ar trebui făcută și la nivel de școală, nu numai "pe unde a fost ea și de ce a fost la mânăstire și s-a spovedit". "Normal că a ajuns acolo. Slavă lui Dumnezeu că a ajuns acolo, pentru că putea să o ia pe alte căi greșite. Fata asta nu este, totuși, labilă psihic. Are o gândire mult mai sănătoasă decât a multora. Probleme există la nivel de familie, de școală. Este o întreagă ecuație în care fiecare își are partea lui de vină. În școală preoții nu mai intră, nu mai stau de vorbă cu copiii, nu îi mai mărturisesc că acasă sunt probleme, probleme grele. Așa cum știți familia este dezbinată, tatăl este într-o parte, mama în altă parte. Sunt profesori care fac fel și fel de pregătiri strigătoare la cer cu copiii. De multe ori, sunt profesori care primesc bani de la unii părinți să ridice anumiți copii cu note și nu pot din cauza acestor copii lăsați de la Dumnezeu cu multe capacități. Plus, sunt profesoare care merg la radiestezie și fac experimente pe copii", mai spune Ioan Lucian, unul dintre reprezentanții Sihăstriei Rarău."
Reply With Quote