[antiecumenism]

Nicolai Berdiaev - Filosofia lui Dostoievski:https://mega.co.nz/#!ZdhFibCD!ec_Q-W...P5EOpEv0Ys_RSQ

"Dostoievski nu este numai un mare artist, ci şi un mare gînditor şi clarvăzător spiritual. El este un dialectician genial, cel mai mare metafizician rus. în cazul său, ideile joacă un rol esenţial. Geniala dialectică dostoievskiană ocupă un loc la fel de important ca şi covîrşitoarea lui concepţie psihologică. Prin artă, Dostoievski penetrează înseşi principiile vieţii ideilor, iar viaţa pătrunde în arta sa. Ideile trăiesc la el o viaţă organică, au soarta lor inevitabil umană, iar această viaţă este dinamică, nu are nimic static, nu e pasivă, osificată. Dostoievski studiază procesele dinamice în viaţa ideilor. în creaţia sa se înalţă vîrtejul de foc al ideilor care curge şuvoi. Ideile reci nu există şi nici nu-l interesează. La Dostoievski există ceva din spiritul lui Heraclit. Totul este incendiar, dinamic, totul e în mişcare, în contradicţie şi luptă. Ideile sale nu sînt categorii îngheţate, statice, ci torente pîrjolitoare. Toate sînt legate de destinul omului, de destinul lumii şi al lui Dumnezeu. Ideile determină destinul, ele sînt adînc ontologice, existenţiale, energetice şi dinamice, în idee este concentrată şi ascunsă energia distrugătoare a dinamitei, iar Dostoievski arată cum exploziile ideilor distrug şi aduc moartea. Totodată, în idee este concentrată şi ascunsă energia regeneratoare şi izbăvitoare. Lumea ideilor lui Dostoievski este cu totul deosebită, o lume unică, mult deosebită de lumea ideilor lui Platon. Ideile lui Dostoievski nu sînt prototipuri ale existenţei, nu se constituie în esenţele primare şi, desigur, nu sînt norme, ci destine ale existenţei, energii incandescente primare. Dar, ca şi Platon, Dostoievski a recunoscut rolul determinant al ideilor. Şi, în ciuda modei actuale, înclinată să nege valoarea independentă a ideilor şi să suspecteze valoarea lor la fiecare scriitor, nu poţi să te apropii de Dostoievski, nu poţi să-l înţelegi, fără să te cufunzi în diversa şi bogata lume a ideilor lui. Creaţia lui Dostoievski este un adevărat ospăţ al cugetării. Iar acei care refuză să ia parte la acest ospăţ, bazaţi pe faptul că în reflecţiile sale sceptice bănuiesc valori comune ale gîndului şi ideii, sînt sortiţi la o existenţă tristă, săracă, ajung în pragul inaniţiei spirituale. Dostoievski descoperă noi lumi. Aceste lumi se află în stare de mişcare clocotitoare. Prin intermediul lumilor şi prin mişcarea lor sînt dezlegate destinele omeneşti. însă cei care se limitează la interesul pentru psihologie, la latura formală a artei, îşi închid singuri intrarea în aceste lumi şi niciodată nu vor înţelege ceea ce destăinuie Dostoievski. Aşadar, vreau să intru în adîncul adîncurilor lumii de idei, să înţeleg modul de contemplare dostoievskian asupra lumi. Este o contemplare originală a lumii, o pătrundere intuitivă în substanţa interioară a ei. Este ceea ce i se dezvăluie creatorului privind lumea şi viaţa. Dostoievski a avut revelaţiile sale pe care vreau să le înţeleg. Concepţia dostoievskiană despre lume nu a fost un sistem abstract de idei, nu pot găsi aşa ceva, ba chiar e îndoielnic că este posibil. Această concepţie despre lume constă în intuiţia genială a destinului uman şi universal. Este o intuiţie artistică, dar nu numai, e de asemenea o intuiţie ideatică, filosofică, de cunoaştere — e o gnoză. Dostoievski a fost, într-un sens oarecum abuziv, un gnostic. Creaţia lui este cunoaştere, o ştiinţă despre spirit. Concepţia lui Dostoievski despre lume este, mai întîi de toate, dinamică, iar eu vreau să-l surprind în acest dinamism. La Dostoievski punctul de vedere dinamic nu are nimic contradictoriu. El traduce în fapt principiul coincidentia opositorum. Adîncindu-se în lectura lui Dostoievski, fiecare trebuie să iasă înnobilat de cunoaştere. Această cunoaştere doresc să o reconstitui în deplinătatea sa."

"Prin Dostoievski, literatura rusă atinge o culme. Se scoate în evidenţă caracterul religios, de martiriu. în Dostoievski se condensează tot întunericul vieţii ruseşti, al destinului rus, dar se aprinde şi o lumină. Calea plîngerii literaturii ruse, plină de suferinţă şi căutare religioasă, trebuia să ducă la Dostoievski. Dar la el se iveşte deja o ruptură spre alte lumi, din falia deschisă se vede lumina. Tragedia lui Dostoievski, ca orice adevărată tragedie, presupune un catharsis, o curăţare şi o eliberare. Cei care se precipită spre întunericul situaţiilor fără ieşire, nu-l văd şi nu-l pricep. Citindu-l pe Dostoievski ai o mare bucurie, o uriaşă eliberare a spiritului. Este bucuria prin suferinţă, este calea creştină. Dostoievski redă credinţa în om, în adîncimile umanului. Această credinţă nu există în umanismul lînced. Acesta renaşte cînd crede în Dumnezeu. Credinţa în om înseamnă credinţa în Hristos, în Dumnezeu-Omul. Toată viaţa, Dostoievski a promovat sentimentul exclusiv şi unic al lui Hristos, dragostea extatică pentru El. în numele lui Hristos, şi din iubire nemărginită faţă de El, Dostoievski a rupt cu acea lume umanistă în care era prooroc Belinski. Credinţa lui Dostoievski în Hristos a trecut peste văpaia tuturor îndoielilor şi s-a călit în focul suferinţei. Dostoievski notează în însemnări : „Iar în Europa nu există şi nu au fost asemenea forţe ale exresiei ateiste. Aşa s-a făcut să nu cred ca un copil în Hristos şi în mărturisirea Sa. Peste marea văpaie a îndoielilor a trecut Osana ce-mi aparţine". Dostoievski şi-a pierdut credinţa tinereţii în „Schiller" — prin acest nume desemna el simbolic tot ce era „măreţ şi minunat", umanismul idealist. Credinţa în „Schiller" nu a făcut faţă ispitelor, credinţa în Hristos a suportat toate ispitele. A pierdut credinţa umanistă în om, dar a rămas fidel credinţei creştine în om, a adîncit, a întărit şi a înnobilat această credinţă. De aceea, Dostoievski nu a putut să fie întunecat, un pesimist incurabil. La el există o emanaţie luminoasă şi în ceea ce e mai întunecat, mai chiunit. Aceasta este lumina lui Hristos care iradiază şi întunericul. Dostoievski îl conduce pe om prin beznele dedublării, motivul fundamental dostoievskian, dar dedublarea nu-l nimiceşte definitiv pe om. Prin intermediul lui Dumnezeu-Omul, personalitatea umană poate fi redată vieţii."

Nicolai Berdiaev