Daca credem ca bataia este singura greseala pe care parintii o pot face atunci cand se straduiesc sa educe un copil, ne inselam. La polul opus se afla atitudinea mult prea permisiva fata de copii.
"Țările scandinave care se mândreau cu faptul că își tratează copiii ca și când ar fi adulți au început să constate o serie de efectele negative ale unui stil educativ permisiv. Unii specialiști suedezi în educație sunt de părere că o astfel de creștere poate avea consecințe extrem de grave asupra copiilor, afectându-i, de asemenea, pe cei din jur.
David Eberhard, un psihiatru și autor de succes în Suedia, a declarat într-un interviu pentru
telegraph.co.uk că educația parentală permisivă aplicată în țara sa dă naștere unei generații de tineri adulți aroganți, cărora le lipsește empatia socială, adaptabilitatea și care, după o copilărie în care au fost răsfățați, au toate șansele să fie profund dezamăgiți de viață.
„Să îi spui «nu» unui copil nu e același lucru cu a bate un copil. Părinții ar trebui să se comporte ca părinți, nu ca cei mai buni prieteni ai copiilor”, supune autorul cărții de succes „Cum au preluat copiii puterea”. „Ei ar trebui să-i pregătească pe copii pentru viața de adult, învățându-i cum să se comporte, nu să îi trateze ca și când ar fi prinți sau prințese”, explică Eberhard, potrivit căruia în Suedia, orice formă de intervenție care contravine voinței copilului este considerată molestare.
„Așa-zișii experți cred că părinții ar trebui să negocieze cu copiii, nu să îi pedepsească. Au înțeles greșit conceptul de educație parentală. Copiii nu sunt atât de fragili precum cred ei”, subliniază psihiatrul. Potrivit acestuia, permisivitatea părinților a dus la deficiențe mari de disciplină în școli și la o rată crescândă a tentativelor de sinucidere în rândul adolescenților și tinerilor adulți.
Suedia a fost prima țară din lume care a interzis, în 1979, pedepsele fizice. De atunci, mentalitatea societății a evoluat către distrugerea ierahiei familiale, în favoarea tratării copiilor ca și când ar fi adulți. Însă în timp ce valorile egalitare ar putea funcționa pentru economie, de exemplu, ele au fost dezastruoase în plan familial, spun specialiștii.
„S-a început cu stigmatizarea pedepsirii copiilor, care a suferit apoi mutații, transformându-se în teama de a-i disciplina”, precizează Frank Furedi, profesor emerit de sociologie la Universitatea din Kent, potrivit căruia principala grijă a părinților ar trebui să fie ce se întâmplă cu copiii după ce cresc, nu ce li se întâmplă în prezent.
În Suedia copiii refuză în mod frecvent să urmeze instrucțiunile profesorilor, suferă de tulburări de anxietate, iar numărul celor care își fac rău singuri, din cauză că se simt neîmpliniți, a crescut dramatic, arată statisticile naționale."