Citat:
În prealabil postat de AlinB
Pentru ca, asa cum spuneam, asa e crestinismul romanesc multimilenar.
Cati crezi ca nu gandesc la fel?
Cati din cei 80% ortodocsi nu gandesc ca cel care se calugareste si-a "distrus" viata?
E bine ca se discuta despre lucrurile astea, poate isi aduc aminte si romanii care e treaba cu Dumnezeu si Biserica.
Normal ar fi ca Patriarhia sa dea un comunicat in care sa aduca aminte poporului "dreptmaritor" care e rostul calugariei in aceasta lume si de ce nu, ca nici casatoria nu inseamna bilet de voie prin cele ale lumii.
|
Legat de aceasta, imi amintesc cum, cu niste ani in urma, fiind internat intr-un spital (Moinesti-Bacau), nu stiu din ce motiv, m-au mutat a doua zi intr-o rezerva cu trei paturi unde unul dintre paturi era liber, iar in celalalt era un profesor de religie, destul de retras si mult rugator, aveam sa descopar la lasarea serii. Nu pot sa spun cat de mult ne-am bucurat amandoi ca a oranduit Dumnezeu acea apropiere, fiindca eu am simtit-o de mare folos pe perioada sederii mele acolo (o saptamana), desi nu pot sa spun ca "am uns" pe cineva, sau ca as fi cerut pentru mine regim... special. Ce vreau sa spun este ca, intr-un alt salon fusese internat un barbat la vreo 60 de ani, dar fiindca cel in locul caruia trebuia instalat, din anumite motive, nu reusise sa plece acasa, asistenta sefa a venit si ne-a intrebat daca ne deranjeaza sa mai aduca pe cineva pentru o noapte in patul din mijloc... De parca mai era nevoie de acceptarea noastra!... In primul moment, profesorul mi s-a parut totusi rezervat, gandindu-se, probabil ca-i va fi mai greu sa-si faca rugaciunile de seara, dar eu am lasat totul in voia lui Dumnezeu. Barbatul a venit si era tare vorbaret, dar vorbaret pentru lucruri mai putin importante. Ca sa schimb subiectul, l-am intrebat daca are copii, iar el, pe jumatate mahnit, mi-a spus ca are un baiat care a fugit fara stirea lui la manastire, si a umblat cu disperare timp de cativa ani sa-l aduca inapoi, dar nu reusea sa afle manastirea in care intrase. Abia dupa ani buni, cand s-a mai muiat, a reusit sa-l induplece pe fostul lui prieten din sat care stia exact la ce manastire se afla, sa-i spuna, cu conditia unei promisiuni sincere ca nu va mai incerca sa-i schimbe drumul. Si astfel, reusind sa-l afle si sa-l gaseasca implinit sufleteste, a acceptat in final si aceasta situatie cu care initial nu fusese de acord. Discutia, practic se purta doar intre mine si el, iar profesorul citea ceva dintr-o carte religioasa si nu ne auzea. Afland acest detaliu, l-am facut atent pe profesor, dupa care si acesta l-a inconjurat pe batran cu toata dragostea si blandetea, fiindca nu era chiar de colo sa ne pomenim in mijlocul nostru dintr-o data cu tatal unui calugar hotarat si ostenitor in rugaciune!...