[Mosh-Neagu]

Frate Zaharia, cu tine nu indraznesc sa ma "contrez". Fara ironie mascata, sincer spun ca-mi stiu bine limitele si mai am mult pana sa ajung la nivelul tau de cunoastere. Iar daca totusi ma apuc si eu sa comentez nitel, o fac din placerea vinovata (vorba cuiva), de a ne sfatui si de a intelege mai firesc (in voia lui Dumnezeu), cateva adevaruri care pe alocuri mai si dor. Cred ca, uneori, din exces de zel sau poate din teama de a nu gresi, riscam sa dam interpretari personale chiar si acolo unde nu cred ca ne pricepem si nici nu ne cere cineva sa ne dam neaparat cu parerea. Unde se afla Corinu(ț/ș)a in raport cu invataturile lui Dumnezeu, eu cred ca e greu sa ma pronunt. In principiu, stiinta nu-i rea. Si nici macar omul care ii schimba sensul, iar din buna, devine rea. Toate ne sunt ingaduite de Dumnezeu, iar de ce se intampla asa, are El o socoteala. Imi amintesc de viata Sfantului Ciprian... Daca n-a mai slujit el diavolilor, cine in lumea asta a mai facut-o? Si totusi, prin voia si mila lui Dumnezeu, a ajuns in ceata celor drepti. Mai bine decat un hoț cu indelungata experienta, nici cel mai iscusit politist nu cunoaste dedesubturile hoției. Daca hoțul "profesionist" se dedica faptelor bune, atunci e normal sa ajunga spaima hoților.
Eu nu cred ca daca vorbim de telepatie, intram intr-un domeniu blamat de Sfanta Scriptura. Daca vorbim de deochi, e mai bine? Sunt multe lucruri la care noi tindem sa transam cu toata hotararea, cand de fapt lucrurile la "nivel inalt" probabil nu stau chiar asa. De multe ori vad cum se bate cu pumnul in masa spunandu-se ca cei catolici NU se mantuiesc. Pai cum sa-i spui treaba asta lelitei Margareta, care s-a nascut catolica si toata viata ei a mers la biserica si a facut ascultare oarba, fata de biesrica ei? Stilistii spun ca noi nu ne mantuim, si trecem aceasta convingere a lor ca un semn clar de mandrie, desi ei se tin batosi mai ales datorita intoarcerii Iordanului de Boboteaza lor, sau a norului de pe Tabor, in timpul cand ei sarbatoresc "schimbarea la fata"... Nu cumva si noi suntem un pic mandri cand transam dupa parerea noastra, ce e bun si ce e de la diavol? Si daca e totusi de la diavol, de unde stim ca Dumnezeu nu va orandui pentru cel smerit, sa ajunga intr-o zi sa fie de mare folos parandu-ni-se atunci ca e de la... Dumnezeu, si ca El a oranduirt si a vrut asa!...
N-as vrea sa fiu inteles gresit, ca am eu si-asa destule pacate pe constiinta, dar eu nu cred ca exista rau incurabil, cel putin atat timp cat sufletul nostru chiar vrea sa se raporteze la Dumnezeu, iubindu-si in acelasi timp, aproapele, ca pe sine insusi...