[Ekaterina]

Sfântul Mucenic Nicolae Dvali s-a născut la sfârșitul veacului al XIII-lea, într-o familie bine-credincioasă, care l-a crescut întru frica Domnului. La vârsta de 12 ani, Nicolae s-a retras în pustia Klarjeti, unde a fost tuns monah. De acolo a făcut, apoi, un pelerinaj la Ierusalim, rămânând la Mănăstirea Sfintei Cruci. Monahul Nicolae râvnea după viața apostolică și după sfârșitul mucenicesc.

Fiind un mărturisitor public al credinței creștine, a fost prins și închis, dar un grup de creștini au intervenit și l-au eliberat. La sfatul egumenului, Sfântul Nicolae s-a mutat la o mănăstire georgiană din Cipru. Aici, Sfântul se ruga adeseori pentru a fi învrednicit de moarte mucenicească. Într-una din zile, pe când se afla rugându-se înaintea icoanei Sfântului Ioan Înaintemergătorul, a auzit un glas zicând: „Nicolae, ridică-te și du-te la Ierusalim. Acolo vei găsi un monah georgian care te va învăța calea dreptății și a muceniciei, acela te va îndruma”.

Într-adevăr, întorcându-se la Ierusalim, l-a găsit pe monahul rânduit de Dumnezeu. Maica Domnului și Sfântul Ioan Botezătorul i s-au arătat acelui monah îndrumător, arătându-i că voia Domnului este ca Nicolae să plece la Damasc.

La Damasc, Sfântul Nicolae a intrat într-o moschee și l-a mărturisit pe Hristos Mântuitorul celor prezenți, cerându-le să se lepede de nebunia credinței lor. Musulmanii furioși l-a prins, l-au bătut și l-au aruncat în închisoare. Cu multă silire, mitropolitul locului și creștinii au reușit să-l scoată din nou din închisoare, dar Sfântul Nicolae s-a dus din nou la musulmani, certându-i pentru credința lor nedumnezeiască. Din nou a fost bătut fără milă, biciuit cinci sute de ori și aruncat în temniță. Însă rănile mărturisitorului s-au vindecat în mod minunat datorită Sfântului Ioan Botezătorul. După două luni de temniță, a fost eliberat.

Pe când se pregătea să plece la Ierusalim, emirul locului l-a trimis la emul emirilor, Dengiz, care l-a măgulit și i-a oferit să treacă la islam, dar Sfântul Nicolae și-a apărat cu curaj credința. Emirul Dengis a poruncit să i se taie capul.

Venind vremea execuției, Sfântul s-a întors spre răsărit, rugându-se: „Slavă Ție, Histoase, Dumnezeule, care m-ai socotit vrednic să mor pentru numele Tău!” Plecându-și capul de bunăvoie, i s-a tăiat capul, iar trupul său a fost ars. Vreme de trei zile, în locul unde au fost aruncate rămășițele sale s-a văzut stâlp de lumină.

Auzind și părintele duhovnicesc al Sfântului Nicolae de moartea mucenicească a ucenicului, s-a rugat ca să-i descopere Dumnezeu dacă Nicolae s-a învrednicit să se alăture sfinților. Într-altă zi, pe când citea, a avut o vedenie a unei cete de sfinți șezând pe vârful unui munte, în lumină și în nor de tămâie, iar printre ei strălucea deosebit Marele Mucenic Gheorghe. Acesta l-a strigat pe Noul Mucenic Nicolae, zicându-i: „Nicolae, vino și vezi-l pe părintele tău duhovnicesc, care a vărsat atâtea lacrimi pentru tine!” Iar Nicoale l-a salutat pe duhovnic, zicând: „Iată-mă și iată și locul meu, iar de acum încolo nu te mai întrista pentru mine”.

Sfântul Nicolae Dvali a fost chinuit până la moarte în ziua de marți, 19 octombrie, a anului 1314. (sursa: pemptousia.ro)