Din Almanahul satira si umor 1983 (de Maria Marian)
Revelion la Padina
Adica, asa era programul. Dar, ca si in alte situatii, una este ideea planului, altul rezultatul.
Voiam sa mergem dupa baiatul nostru, care era in tabara la Padina. Ne inteleseseram cu el sa ne rezerve locuri la cabana, sa petrecem cateva zile impreuna.
Nu prea stiam noi bine unde se afla Padina si ce probleme ar ridica drumul pana acolo, dar eram tineri si entuziasti si nu ne temeam de greutati.
In ajun de plecare ne telefoneaza Dorin, tatal unuia dintre colegii de tabara a lui Adrian, sa ne intrebe ce stim de copii.
-Nu stim nimic, dar noi ne ducem la ei!
-Formidabil! Mergem si noi! se ambaleaza el. Ei mai aveau un baietel mai micut, de 3 ani.
-Bine, mergem impreuna; ne invoim bucurosi, contand pe faptul ca Dorin ca fost sportiv va fi stiind mai bine ce este cu Padina asta si cum se ajunge la ea. Abia mai tarziu ne-am lamurit ca ei isi puneau acceleasi sperante in noi, stiind tot atat de multe despre ea cate stiam si noi.
Iarna nu era prea aspra, dar o ceata compacta ingreuna circulatie. Am vrut sa plecam cu o masina-a noastra ca era mai buna, dar el Dorin , nu, ca merge cu Trabantul lui, ca el nu poate sta alaturi de sofer, el e sofer si gata.
Am plecat, am ajuns in Sinaia pe la 7 seara, ne-am informat in ce directie ar trebui s-o luam. Ni s-a explicat ca trebuie sa ajungem intai la Cota 1400, apoi la Varful cu dor si numai dupa aceea, dupa cate ore, la Padina.
Noi ne-am dat seama pe loc de caracterul utopic al oricarei incercari si am propus sa ne intoarcem la Bucuresti. Dar Dorin nu cunostea esecul. A plecat, merge inainte. N-am avut incotro, am pornit si noi.
Eram impreuna, era loial sa ramanem impreuna. Si am inceput urcusul spre Cota 1400.
Noi am lasat masina in Sinaia si ne-am urcat intr-un IMS care facea curse locale. Dar Dorin n-a vrut in ruptul capului sa si-o lase pe a lui. Auzise el ca se poate ajunge cu ea pana la cabana. Ne-am invoit sa ne asteptam unii pe altii la Cota 1400. Ei au plecat, cu Trabantul, nevasta si copilul. Noi am mai intarziat in Sinaia 15-20 de minute pana s-a umplut IMS-ul. In timp ce urcam, pe la jumatatea pantei, auzim un hohot de ras venind din fata, de la sofer. Ne uitam curiosi si vedem o scena de vodevil. Mirela, sotia lui Dorin, era urcata pe capota Trabantului sa-i dea stabilitate, iar el incerca in zadar sa porneasca motorul. Ne-am agitat, le-am spus la toti ca sunt prietenii nostri, ne-am dat jos si asa cum era si firesc-unii imbracati de revelion- ne-am apucat sa impingem la masina lui Dorin, care in sfarsit a pornit. Dar el, cand a vazut-o pornita, nici n-a mai avut curajul sa se opreasca sa-si ia si nevasta. A fugit cat a putut de repede doar cu copilul si pana la Cota 1400 nu s-a mai oprit. Noi ne-am urcat la loc, am luat-o si pe Mirela care plangea. L-am gasit in capul pantei, sus la Cabana. Am luat din nou relatii, nici poveste de drum de masina pana la Padina. Am lasat Trabantul la cota 1400, si am pornit pe jos, printr-o zapada pana la genunchi, spre Varful cu dor. Pe la ora 10 urcasem probabil primii 100-120 m, mai mult nu cred sa fi fost, in momentul in care unul dintre noi a zis:
-Pe aici ne manca lupii! Nu ne-au trebuit nici 10 minute sa fim inapoi la cota 1400. Am incercat in zadar sa obtinem locuri pentru aceea noapte la cabana. A trebuit sa ne intoarcem in Sinaia. La ora 12, in noaptea de revelion, umblam toti 5 ca o banda disperata, fara adapost, fara mancare, inghetati tun, cu un copil mic dupa noi care plangea intruna ca vrea la Cornel, frate-sau! Sa ne intoarcem noaptea la Bucuresti, obositi de atata sport de iarna, pe ceata aceea adanca, nu putea fi vorba. Am incercat sa dam o telegrama la Padina sa nu ne mai astepte. Am fost luati drept nebuni, daca ne inchipuiam c-ar putea sa duca cineva telegrama noastra in noaptea de anul nou. Cabana nu avea telefon sau telefonul nu mergea, nu mai stiu.
Dupa incercari de tot felul de a iesi din situatia nemaipomenit de critica, sotul meu isi aminteste ca frate-sau Costica e nas la o nunta la Brasov. Telefonam acolo, fara vreo speranta, dar sansa noastra si nesansa nuntasilor, a facut sa-i gasim, iar ei, mai mult sau mai putin bucurosi, ne-au poftit sa venim acolo. Era desigur o rezolvare, daca nu tinem cont ca noi eram imbracati ca de munte, iar nunta era de o eleganta grozava. Cumnata-mea cheltuisera o groaza pentru rochia ei si pentru costumul lui cumnatu-meu. Mireasa era dintr-o familie de nemti, iar ginerele dintr-o familie de popa.
Faptul ca eram imbracati de munte n-ar fi contat chiar atat de mult, dar Dorin, Mirela si Sandel aveau pe ei numai haine confectionate de Dorin. El-desi avea o meserie-era inginer electronist- nu admitea nici un fel de lucruri care n-au trecut prin mana lui. Acasa nu primea nici un lucrator. Facea el totul. Daca era nevoie de exemplul de un tamplar pentru a repara un bufet, care-i cazusera o usa ceva, el smulgea usa, o ascundea undeva dupa bufet, dregea urmele ei si transforma bufetul intr-un raft! N-ati crede, dar mergea si asa!
O data i s-a stricat un fasung la baie. Sa cheme el pe cineva ? Nici vorba!
-La mine in casa nu va intra nicioadata un alt specialist!
A luat un ciocan, s-a urcat pe un scaun si a vrut sa mestereasca la fasung, sa-l repare. Din pacate, un picior al scaunului, proptit pe o grila a gratarului de lemn de pe podeaua baii, a alunecat. Dorin, ca sa-si mentina echilibrul, s-a sprijinit de oglinda de deasupra chiuvetei, ciocanul i-a scapat din mana, a cazut in chiuveta, pe care a spart-o, el s-a repezit cu o mana sa prinda ciocanul, cu cealalta a tras prea tare de oglinda, aceasta s-a desprins din suruburi, a cazut si s-a facut praf, si odata cu ea a cazut si el, si-a spart capul ce cada. Am uitat sa precizez ca la fasung nici nu apucasera sa ajunga. Asa ca a ramas nereparat, in schimb, in mai putin de un minut, baia era distrusa catastrofal iar el ranit ca la razboi!
Va urma!
|