Continuuare
Si totul dintr-o mare bunavointa si prea multe idei! De exemplul, intr-o delegatie la Londra, el si inca trei colegi au fost uimiti de pretul transportului cu autobuzele. De la hotelul unde fusesera cazati si pana in centrul Londrei, unde aveau treaba, era o distanta bunisoara, de vreo 30 km. si costa mult a naibii. Dorin a gasit imediat o solutie.
-Mergem pe jos. Consumam pingele de tara, nu valuta englezeasca. Sau cumparam un microbuz. Unul de ocazie, din toate diurnele noastra; pe parcurs il mai aranjez eu si la sfarsit il vindem la suprapret.
Sa-si dea diurnele nu au fost de acord. Sa mearga pe jos treaca-mearga. Si au pornit. Nu la plecare , dimineata. Nu se putea, i vedea lumea si se si grabeau. Seara, la intoarcere. Au mers ei 10-15 km , au obosit si s-au asezat sa se odihneasca. Dorin iar cu o idee:
-Hai sa ne descaltam si sa ne incaltam la loc inainte de a ajunge. Ne mai racorim picioarele si facem si putin sport.
In halul in care erau de obositi si de rupti de picioare au imbratisat imediat noua idee. Au mers, s-au apropiat de hotel, si cand au inceput sa riste sa fie observati, s-au asezat sa se incalte. Dar nici poveste sa le mai incapa picioarele in pantofi. Se umflasera ca niste paini. Disperati, si-au pus ciorapii, si-au ascuns pantofii, au ajuns, au intrat tiptil, iar a doua zi au trimis boy-ul sa le cumpere 4 perechi de pantofi englezesti cu 2-3 numere mai mari decat cele obisnuite. Pana la plecare, picioarele nu li se dezumflasera complet. Pantofii vechi le erau inca mici, iar cei noi le latrau in picioare.
Cine era cel mai revoltat ? Tot el!
-Vedeti daca nu aveti spirit comercial ? Daca luam microbuzul ieseam in castig, nu in paguba!
Intotdeauna umbla dupa castig, dar nu prea avea noroc. La o alta plecare in strainatate, de asta data in excursie, se tinuse de capul nostru o saptamana si ne tot intreba:
-Ce merge, mai in Grecia ?
-Ce sa mearga ?
-Adica ce se poate vinde ?
-Habar n-am!
-Hai, ca voi ati fost! Cum v-ati descurcat ?
-Ne-am descurcat pe dracu! Ce ne-a dat ACR-ul si am mai avut vreo doua adrese de la niste greci din Galati. Dar sunt zgarciti ai naibii. Nici o mancare nu ne-au dat.
-Ma, dar prosti sunteti! Pai, oriunde se gaseste ceva care sa-i intereseze pe localnici. Ce crezi, pantofi ar merge ?
-Mai, nu cred! Pantofi aveau!
-Atunci nu iau pantofi! Ca pantofii am mai avut odata ghinion. Cand am fost in URSS prima data, m-am dat de ceasul mortii ca nu am luat pantofi si cisme Burger! Se cautau grozav. Cand am mai plecat am cumparat o valiza. Mai, a dracului, unul n-a mai vrut pantofi. Am venit cu ei inapoi. Un an de zile am tot vandut la ei. Am si acum. Din ei port si azi.
-Vezi sa nu patesti asa ceva!
-Nu! Acum stiu sa aleg. Daca tu nu stii, o sa ma interesez la altii!
Dupa un timp:
-Am aflat! Timbre! asta merge! Timbre!
-O fi zic eu! N-am auzit!
Din informatia asta, Dorin a devenit filatelist. Cumparasera de 2000 de lei timbre. Grecii nici n-au vrut sa auda de timbrele lui! In toamna, tarziu, dupa terminarea excursiei, il vad langa blocul-turn, acostand pe unul si pe altul. Ma opresc sa vad ce l-a apucat.
-Vand si schimb timbre, m-a informat el. N-ai idee ce activitatea interesanta si rentabila e.
Preocupat mereu de afaceri, intr-o vara, studenti fiind, el si Mirela au cumparat la mare o fabrica de umplut sifoane. Si mergea. Dar i s-a parut lui ca ia prea putin pentru gogeamite sifon. Mai mult nu putea lua, ca era pret fix. Atunci i-a propus sotiei sa vanda sifonul cu paharul, ca revine mult mai rentabil.
Dar ea, neavand accelasi spirit comercial, n-a reusit deloc. Era prea putin, clientul nu avea marunt. Accepta o simpla multumire. Nu aveau acceiasi optica. Pentru el era "gogeamitea sifonul", pentru ea era "un pic de apa". De atunci si-a propus sa divorteze, s-a lase ca ineficienta. Intre timp, s-a complicat. Ea i-a facut doi copii. Greutatile cresteau. nu le ajungeau banii. El intrasera in serviciul, ea mai avea multi ani de scoala. Era la arhitectura. La un moment dat, el o determina sa se retraga de la arhitectura si sa intre la Agronomie, sa se mute la tara si sa devina fermieri. Ea accepta. Si dupa terminarea facultatii se muta intradevar la tara.
Nu-si facea probleme din nimic. In localitatea in care se instalasera ca "intelectual generos" ce se muta la tara, functiona ca antreprenor general. Lua si dadea orice, fara sa tina cont de legi, a construit un bazin de inot de dimensiuni olimpice, pentru fiul lui cel mare, care avea intradevar reale aptitudini de campion, numai ca acesta nu s-a mutat la tara ci s-a casatorit in Bucuresti, asa ca in bazinul olimpic inoata si acum gastele si ratele locale.
Isi iubea mult copii. Odata, din cauza unuia din copii, a muscat un tigan. Eram impreuna la un restaurant pe malul lacului. Veneam in corpore de la sala Floreasca, de la antrenamentele copiilor. Cei mici se jucau, noi beam o bere. La un moment dat, vine Cornel, fiul lui Dorin, plangand:
-Tata, ne-a batut unul!
-Care, tata! striga Dorin, care si asa era amator de un scandal cat de mic, daramite de unul mare si motivat.
-Ala! arata Cornel spre un tiganel aflat ceva mai departe!
-Stai ca-i arat eu lui! Si o lua la fuga in directia baiatului vinovat. Sigur ca nici acesta n-a stat pe loc. Si au inceput o goana nebuna printre mese, printre scaune, pe dupa pomi, rasuceau oamenii, copii, tiganul o lua spre un gard si se pregatea sa-l sara, cand Dorin se arunca pe picioarele lui ca la rugby i le prinde cu amandoua bratele si in clipa aceea auzim un racnet furios. Ce se intamplase ? Dorin, infuriat peste masura, isi infipsera dintii in calcaiul gol al tiganelului!
Va urma!
|