[florin.oltean75]

Transparenta adevarului


Desenam o floare pe nisip. O admiram, o pretuim, dar o usoara adiere de vant o sterge si in locul florii ramane doar absenta ei. Privim locul unde inainte era o floare.

Ce era floarea, esentialmente, inainte sa fie desenata?
Ce este floarea, esentialmente, dupa ce dispare?

-----------------
Pentru ca apare post absentei sale si dispare post prezentei sale, este evident ca floarea nu exista in sine, nu are puterea de a fiinta indefinit, dincolo de spatiu-timp.

Prin inductie, cu referire la toate fenomenele, orice existenta nu exista in sine – caci orice existenta apare si dispare la un moment dat.
--------------------

------------------
Similar, pentru ca prin procesul de desenare avem o aparitie a florii, inseamna ca ea nu este cu desavarsire non-existenta.

Prin inductie, cu referire la toate fenomenele, nici inexistentele nu sunt inexistente in sine, pentru ca inexistenta este chiar suportul imediat al existentei, pentru ca absenta face posibila manifestarea prezentei.
-------------------------


Identificarea corecta a modului cum exista de fapt fenomenele, ferita de cele doua extreme, pur existentialista si nihilista poarta denumirea de “calea de mijloc” – “vacuitatea de mijloc” – sensul profund al vacuitatii (in traditia “Madhyamika Prasangika”).

Aceasta subtila intelegere care poate fi accesata doar prin analiza si reflexie repetata, are un spectru larg de aplicatii spirituale, care prolifereaza in toate miscarile virtuoase profunde. Profunde – pentru ca este perceputa corect esenta, nucleul “existentei”.


Absenta calitatii de a fiinta autonom, a florii desenate pe nisip, dincolo de creatie si distructie, agregare si dezagregare, se numeste “vacuitatea florii”. Spunem ca este “vacuum” pentru ca florii ii “lipseste” atributul existentei neconditionate.

Fiintele obisnuite nu percep concomitent floarea si vacuitatea florii.

Ele percep floarea si existenta neconditionata a florii.

Aceasta cognitie este “lumina amestecata cu intuneric”, “adevar cu minciuna”.

In acest fel mintea se agata de lume, este lipita de lume.

Avand intelegerea corecta a vacuitatii nu mai privim la fel o floare, o gaza, un nor, un cer albastru, o fiinta. Toate fenomenele, inclusiv propriile simturi si procese cognitive devin progresiv transparente. Sunt curatate de opacitatea generata de modul eronat in care le este conceputa existenta.

Nu le este furata calitatea de a exista, ci doar eliminat felul gresit in care percepem ca exista.


Fara intelegerea corecta a vacuitatii, mintea se afla inca in zona reactivitatii (chiar daca se cultiva asiduu virtutea rabdarii) pentru ca percepe coliziunile cu fenomenele exterioare dar si cu cele interne, psihologice (fie reprezentari pacatoase, fie reprezentari virtuoase), ca avand o existenta in sine, separata de cauze si conditii.