,,.Să ştiţi că toţi avem o vocaţie de la Dumnezeu, dar de cele mai multe ori nu o descoperim. Însă, când o descoperim, vocaţia devine har al Duhului Sfânt, pururea lucrător în viaţa noastră.Acum, aşa cum am spus la început, aş vrea să vă vorbesc despre o vocaţie pe care noi ne-o manifestăm foarte rar: vocaţia de a ne ierta pe noi înşine.(...)Vocaţia întotdeauna vizează discursul de adâncime. Putem să cosmetizăm unele păreri, însă vreau să vă spun că, Biserica nu este un spaţiu unde să ne putem împlini plăcerile şi dorinţele. Biserica nu este spaţiul împlinirii plăcerilor. Vocaţia nu înseamnă că îţi împlineşti o plăcere în permanenţă. Vocaţia, uneori, este o greutate pe care trebuie să o porţi cu destindere. Vocaţia devine cu adevărat dătătoare de mântuire, pentru că vocaţia noastră finală este să devenim Sfinţi, precum şi Tatăl nostru Cel din ceruri Sfânt este, aşadar să devenim Sfinţi prin împlinirea profesională a micilor noastre vocaţii.

Primul gest pe care Îl face Mântuitorul Iisus Hristos după Înviere, este oferirea iertării. Mulţi nu înţeleg cum Dumnezeu stă Răstignit pe Cruce, iar toţi Apostolii L-au părăsit, căci erau în pericol de moarte şi au început să tremure. Dar când au auzit de Înviere nu le-a fost uşor să creadă. În mod raţional, pentru ei, era mai uşor de înţeles Moartea Mântuitorului Iisus Hristos, decât Învierea Lui. Ei au crezut că totul se termină pe Muntele Golgota, după ce au petrecut o vreme alături de Mântuitorul Iisus Hristos, au mâncat împreună, L-au însoţit în călătoriile Lui pentru propovăduirea Evangheliei, au fost martorii la minunile Lui. Deşi Mântuitorul le-a vorbit despre Învierea Lui, mintea lor raţională, fără ajutorul divin, nu puteau concepe acest lucru, ci ai crezut în continuare că totul se termină cu Răstignirea Mântuitorului, după ce mai înainte a cântat cocoşul de trei ori şi Petru a plâns cu amar.Mântuitorul Iisus Hristos le arată, însă, că nu se termină totul la Muntele Golgota, aşa cum au crezut ei, ci vine la ei pe când erau strânşi într-un foişor de frica iudeilor, care îi prigoneau căutându-i ca să-i ucidă. Pe de altă parte, erau cuprinşi de teamă, pentru că auziseră de la câteva femei că a Înviat Domnul. Iată că acum Mântuitorul Iisus Hristos intră prin uşile încuiate, stă în mijlocul ucenicilor (care erau temători) şi zice: "Pace vouă!". Mântuitorul Hristos le spune că le dă pace ca un Dumnezeu, ca să ierte şi ei păcatele: "Câte le iertaţi pe pământ să fie iertate şi în cer, câte nu le iertaţi, nu le dezlegaţi pe pământ, să nu fie dezlegate nici în cer". Primul dar al Mântuitorului Iisus Hristos către mica Lui comunitate apostolică a fost oferirea iertării.

Mântuitorul Iisus Hristos ne vrea părtaşi la mântuire, nu doar spectatori ai propriei noastre mântuiri, nu comentatori ai mântuirii altora şi nici cârtitori ai propriei noastre mântuiri.Atunci când vorbiţi de vocaţie, gândiţi-vă ce capacitate aveţi de a ierta.Nu să iertaţi cu inima îndoită, căci atunci nu aţi înţeles nimic din această iertare. Iertarea profundă ne face să fim oameni adevăraţi şi ne menţine de fiecare dată în cea mai impresionantă dintre structurile pe care le avem, de oameni integri nu doar fizic, ci şi sufleteşte. Dumnezeu nu cheamă niciodată la Sine pe nimeni decât ca să-i împlinească la nesfârşit misiunea pentru care l-a chemat la viaţă, (la viaţa veşnică). Cu alte cuvinte, vocaţia noastră nu încetează odată cu încetarea vieţii noastre pământeşti. Mântuitorul Iisus Hristos (spune că "Nu am venit să aduc pace, ci sabie") şi de aceea a fost socotit de majoritatea oamenilor timpului său deranjant. Ori, Mântuitorul Iisus Hristos pentru acest lucru a venit: să atenţioneze de fiecare dată că lumea nu este făcută doar din şefi şi roboţi, ci din oameni care îşi împlinesc propria vocaţie, iertându-se pe sine pentru a putea merge de fiecare dată mai departe cu demnitate." (Pr.Conf.Univ.Dr Constantin Necula, fragmente dintr-un interviu gazduit pe www.doxologia.ro),interviul integral aici