[Mihailc]

„Mă închin, Doamne, aşternutului picioarelor Tale şi dreptei Tale sfinte care m-a plămădit şi m-a făcut om în stare să Te simt. Dar am păcătuit şi am făcut rău atât în mine însumi, cât şi înaintea Ta, căci am lăsat sfânta îndeletnicire cu Tine şi mi-am închinat zilele îndeletnicirii cu poftele. Te rog, Doamne, nu pune înaintea Ta păcatele tinereţilor mele, neştiinţa bătrâneţii mele şi slăbiciunea firii mele, care s-au întărit asupra mea şi m-au cufundat în gânduri la lucruri care mă înspăimântă. Întoarce inima mea spre Tine, departe de împrăştierile învolburate ale poftelor, şi fă să locuiască în mine lumina ascunsă a dragostei. Bunătăţile Tale faţă de mine premerg orice voinţă a mea de a face binele şi orice grabnică pornire a inimii mele spre o viaţă dreaptă. Nu ţi-ai oprit niciodată purtarea de grijă ca să pui la încercare libertatea mea, ci asemenea grijii unui părinte faţă de fiul său mai tânăr, aşa a alergat purtarea Ta de grijă după mine şi harul Tău părintesc a cercetat slăbiciunea mea şi n-ai vrut sa-mi pui la încercare voinţa mea; căci ştiai dintotdeauna ca am puţin chiar decât un copil, neştiind încotro s-o apuc“