[Mihailc]

“Pentru mulţi, dacã nu pentru majoritatea creştinilor ortodocşi, Postul Paştelui constã dintr-un numãr limitat de reguli şi prescripţii exterioare, predominant negative: abţinerea de la anumite mâncãruri, de la dans şi alte distracţii. Aceastã înţelegere exprimã gradul nostru de înstrãinare faţã de adevãratul duh al Bisericii, care ne este aproape imposibil de înţeles, şi anume cã Postul înseamnã şi “altceva”- ceva fãrã de care toate aceste rânduieli îşi pierd în mare parte semnificaţia. Acest “altceva” poate fi cel mai bine descris ca o “atmosferã”, “un climat” în care fiecare din noi intrã, ca fiind mai întâi o stare a minţii, a sufletului, care timp de şapte sãptãmâni pãtrunde întreaga noastrã existenţã. Scopul postului nu este acela de a ne sili sã acceptãm câteva obligaţii formale, ci acela de a ne “înmuia” inima, astfel încât aceasta sã se deschidã cãtre realitãţile duhovniceşti, sã cunoascã tainica “sete şi foame” dupã comuniunea haricã cu Dumnezeu.

Aceastã “atmosferã” de post, aceastã “stare a minţii” este determinatã în mare parte de slujbe, de diferitele schimbãri ce intervin în viaţa liturgicã în aceastã perioadã. Luându-le separat, aceste schimbãri pot apãrea ca fiind “rânduieli” de neînteles, reguli formale la care trebuie sã consimţim formal; dar, întelese ca un întreg, ele descoperã şi comunicã duhul Postului, ne fac sã vedem, sã simţim si sã exprimãm acea tristeţe strãlucitoare care reprezintã adevãratul mesaj şi dar al Postului." (Alexander Schmemann - Postul Mare)