[cristiboss56]

RUGĂCIUNE DE POCĂINŢĂ ÎN POSTUL MARE

Cu ce cuvânt voi călători pe marea acestei vieţi învolburate, ca să ajung la Tine, Cuvinte ? Cu ce gând voi bate la poarta milostivirii Tale, ca să mă primeşti iar pe mine, cel căzut, întru bucuria Ta ? Proorocul Elisei oarecând cu cojocul lui Ilie a trecut Iordanul, iar eu nu aflu cuvânt de umilinţă cu care să trec râul ispitelor şi să ajung la limanul pocăinţei, Cuvinte al slavei. Mintea s-a întunecat şi gândurile rele ca nişte fire o au sugrumat, făcându-o moartă pentru orice cugetare dumnezeiască. Dar Tu, Cel Ce eşti Soarele slavei, Care faci să strălucească bucurie şi în cer şi pe pământ, luminează-mă şi pe mine, povăţuindu-mă către căile înţelepciunii. Inima mea s-a făcut sălaş a toată răutatea şi nu ştiu cu ce gând mă voi apropia de Tine, Izvorul bunătăţii, ca să ierţi nedreptăţile mele şi să-mi dăruieşti picăturile milostivirii Tale.
Patimile mele m-au aruncat în mormântul întristării, dar Tu, Cel Ce ai deşertat mormintele şi din mormântul iadului ai scos pe cei ţinuţi acolo pentru neascultarea lui Adam, ridică-mă şi pe mine din groapa fărădelegilor mele, punându-mi înainte calea îndreptării.
Gustat-a Eva din rodul pomului şi de moarte s-a împărtăşit tot neamul omenesc, dar Tu, Hristoase, Viaţa Cea adevărată, Cel Ce ai venit să strici prin moarte stăpânia morţii, pe mine cel omorât de păcat mă înviază şi în cărările cele pricinuitoare de viaţă ale ascultării mă îndreptează.
Prin post ai dăruit lui Moise tablele legii, iar mie scrie-mi nevăzut cu condeiul Duhului pe tablele inimii voia Ta dumnezeiească de mântuire, ca păzindu-o pe aceasta să scap de tirania păcatelor.
Cum vom îndrăzni a Te lăuda pe Tine, noi cei lipsiţi de orice cinstire pentru îndeletnicirea cu lucrurile păcatului ? Încă şi neştiinţa mă covârşeşte, iar toate gândurile mele sunt pământeşti şi iubitoare de îndulciri lumeşti. Dar ca Unul Ce nu ai lepădat pe femeia cea păcătoasă şi lacrimile ei de pocăinţă le-ai primit ca pe nişte mărgăritare mai de preţ decât strălucirile laudelor cu care îngerii neîncetat Te înconjoară, nu Te scârbi Cuvinte, nici de mine, cel căzut. Cel Ce eşti Izvorul curăţirii tuturor, cu picăturile îndurărilor Tale spală şi mintea mea întinată peste măsură cu răutatea şi dă-mi a Te lăuda cu mulţumire aşa: Slavă Ţie, Adâncul Cel nemăsurat al milostivirii, Lumina bucuriei Ce întâmpină pe cei întristaţi, Glasul Ce răsună în pustiul inimilor chemând la pocăinţă, Ridicarea celor căzuţi în adâncul fărădelegilor, Biruinţa celor ce se luptă împotriva duhurilor răutăţii, Întărirea celor ce se ostenesc cu nevoinţele înfrânării, Cuvântul Cel necuprins de cartea inimii, Înţelepciunea celor smeriţi cu duhul, Cuvântul celor lipsiţi de cuvânt de îndreptăţire, Nădejdea mântuirii celor ce se roagă Ţie. Nu ne pierde pe noi până în sfârşit întru mulţimea fărădelegilor noastre, ci, Cel ce ai zis: Întoarceţi-vă, fiii oamenilor”, întoarce-ne pe noi de la vrăjmaşii noştri şi ne primeşte în locaşurile pocăinţei mai înainte de a moşteni, prin mila Ta dumnezeiească, lăcaşurile cereşti ale Tatălui.
Adu-Ţi aminte Doamne, că prin baia Sfântului Botez ne-ai trecut pe noi, ca să ne faci fii ai Tăi şi să ne întăreşti a trece marea patimilor cu uşurinţă. Adu-Ţi aminte de făgăduinţele Tale dăruite poporului Tău şi nu ne lăsa pe noi să pierim în fărădelegile noastre, căci, măcar că suntem mai greşiţi înaintea Ta decât păgânii, măcar că batjocură diavolilor ne-am făcut, întunecându-ne cu totul şi umplându-ne de toată necurăţia păcatelor, zidirea mâinilor Tale suntem şi în gândul Tău dumnezeiesc de la început ne-ai închipuit pe noi a fi popor ales ca să mărturisească lumii puterea Crucii Tale. Deci, milostivindu-Te pentru însele făgăduinţele Tale, nu ne da pe noi pierzării şi nu ne pierde întru mânia Ta, ci ajută-ne a dobândi iarăşi în dar de la Tine frumuseţea cea dintâi a sufletului, ca luând în minte starea ticăloasă în care ajunsesem, să ne ferim de toată răutatea şi cu pocăinţă să lucrăm pământul mântuirii spre moştenirea veşnicelor Tale bunătăţi. Amin.