Subiect: Postul Mare
View Single Post
  #25  
Vechi 07.03.2014, 17:16:32
Mihailc Mihailc is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 15.03.2008
Mesaje: 3.252
Implicit

"În publicațiile și buletinele bisericești apar rețete pentru “mâncăruri delicioase de post” și o parohie ar putea chiar să strângă ceva bani în plus cu scopul de a populariza “gustoasele mese de post“. Atât de multe sunt explicate simbolic în bisericile noastre, ca obiceiuri și tradiții interesante, pline de culoare și amuzante, ca ceva ce nu se leagă prea mult de Dumnezeu și de noua viață în El ci de trecutul și obiceiurile strămoșilor noștri, încât devine foarte dificil să vezi în spatele acestui folclor religios imensa importanță a credinței. Aș vrea să subliniez că, în sine aceste nenumărate obiceiuri nu conțin nimic rău. Când acestea au apărut, simbolizau mijloacele și expresiile unei societăți ce lua în serios viața duhovnicească, acestea nu erau simboluri, ci viața însăși. Ce s-a întâmplat totuși, a fost faptul că așa cum viața s-a schimbat în ansamblul ei și a devenit din ce în ce mai puțin modelată de religie, tot așa câteva obiceiuri au supraviețuit ca simboluri ale unui mod de viață care nu mai există. Și a supraviețuit ceea ce, pe de o parte, este cel mai plin de culoare, iar pe de altă parte, cel mai puțin dificil. Aici, pericolul duhovnicesc este acela ca încetul cu încetul unii încep să înțeleagă religia însăși ca pe un sistem de simboluri și obiceiuri mai degrabă, decât să le înțeleagă pe cele din urmă ca pe o ispitire către înnoire duhovnicească. Mai multă trudă cheltuită pentru pregătirea mâncărurilor de post sau a coșulețelor de Paște decât pentru postire și participare la realitatea spirituală a Paștelui. Aceasta înseamnă că atât timp cât obiceiurile și tradițiile nu sunt legate din nou de viziunea general-religioasă asupra lumii care, de fapt, le-a creat, atâta timp cât simbolurile nu sunt luate în serios, Biserica va rămâne ruptă de viață și nu are putere asupra acesteia. În loc de a simboliza “bogata noastră moștenire” ar trebui să purcedem la aducerea acesteia în viața noastră reală". (Alexander Schmemann - Postul Mare)
__________________
Prostul este dușmanul a ceea ce nu cunoaște (Ibn Arabi)
Reply With Quote