[Mihailc]

"În publicaţiile şi buletinele bisericeşti apar reţete pentru “mâncăruri delicioase de post” şi o parohie ar putea chiar să strângă ceva bani în plus cu scopul de a populariza “gustoasele mese de post“. Atât de multe sunt explicate simbolic în bisericile noastre, ca obiceiuri şi tradiţii interesante, pline de culoare şi amuzante, ca ceva ce nu se leagă prea mult de Dumnezeu şi de noua viaţă în El ci de trecutul şi obiceiurile strămoşilor noştri, încât devine foarte dificil să vezi în spatele acestui folclor religios imensa importanţă a credinţei. Aş vrea să subliniez că, în sine aceste nenumărate obiceiuri nu conţin nimic rău. Când acestea au apărut, simbolizau mijloacele şi expresiile unei societăţi ce lua în serios viaţa duhovnicească, acestea nu erau simboluri, ci viaţa însăşi. Ce s-a întâmplat totuşi, a fost faptul că aşa cum viaţa s-a schimbat în ansamblul ei şi a devenit din ce în ce mai puţin modelată de religie, tot aşa câteva obiceiuri au supravieţuit ca simboluri ale unui mod de viaţă care nu mai există. Şi a supravieţuit ceea ce, pe de o parte, este cel mai plin de culoare, iar pe de altă parte, cel mai puţin dificil. Aici, pericolul duhovnicesc este acela ca încetul cu încetul unii încep să înţeleagă religia însăşi ca pe un sistem de simboluri şi obiceiuri mai degrabă, decât să le înţeleagă pe cele din urmă ca pe o ispitire către înnoire duhovnicească. Mai multă trudă cheltuită pentru pregătirea mâncărurilor de post sau a coşuleţelor de Paşte decât pentru postire şi participare la realitatea spirituală a Paştelui. Aceasta înseamnă că atât timp cât obiceiurile şi tradiţiile nu sunt legate din nou de viziunea general-religioasă asupra lumii care, de fapt, le-a creat, atâta timp cât simbolurile nu sunt luate în serios, Biserica va rămâne ruptă de viaţă şi nu are putere asupra acesteia. În loc de a simboliza “bogata noastră moştenire” ar trebui să purcedem la aducerea acesteia în viaţa noastră reală". (Alexander Schmemann - Postul Mare)