[fallen]

De cate ori nu se intampla sa ne bucuram de intoarcerea celor rataciti, dar totodata sa nu le acordam prea mult credit, ci sa ne asteptam sa revina cat de curand la vechile obiceiuri... Si nu pt ca nu vrem noi sa-i credem, sau sa-i iertam, nu ca n-am face toti la fel, in fata lui Dumnezeu, ci pt ca unora a ajuns sa li se para fireasca iertarea si iubirea necondi?ionata... In parabola evanghelica, desigur, e vb de o iertare "absoluta", definitiva, irevocabila, dar si de intoarcere la pocainta "definitiva". Ceea ce in viata nu se intampla, de obicei. Ce ar fi fost daca fiul intors ar fi venit sa mai ceara bani pt a pleca iar in lume, considerand ca i se cuvin? Sau dupa un timp de pocainta s-ar fi obraznicit din nou si ar fi dorit sa plece, asa cum facem toti, dealtfel? Problema nu e ca noi nu am vrea sa îi iertam (chiar ma bucur ca macar vreau asta, poate ca postul si rugaciunea sf Efrem sirul functioneaza), ci ca nu vrem ca ei sa "plece" iarasi ...poate dc am avea suficienta incredere, nu s-ar intampla asta, dar...problema e ca ei asteapta iubire si iertare neconditionata, si de la oameni, si de la Dumnezeu, in schimb "iubirea" si bunavointa , buna purtare a lor e conditionata de cum le sunt satisfacute propriile interese...asa ca poate ar trebui si am fi indreptatiti si noi sa-i lasam sa manance cu porcii, inainte sa-i primim inapoi; sau asta e doar dreptul lui Dumnezeu, iar noi trebuie sa iertam neconditionat?