Păi dacă vorbim de iubire (și de ce altceva să vorbim când avem în vedere căsătoria?), ea nu prea are obiceiul să stea cu picioarele pe pământ. Are obiceiul de a fi neînțeleaptă, nebună, de a risca totul.

Crucea însăși, după Apostolul Pavel, este nebunie (pentru lume); adică jertfa lui Hristos, dar și a noastră. Lumea, acum ca și atunci, este pragmatică, înțeleaptă, își face calcule, socoteli, analizează, raționează, cumpănește.

Este adevărat că și Mântuitorul ne dă pilda cu împăratul care, înainte de a pleca la război, își face socoteala dacă va putea sau nu să biruie, iar dacă vede că nu, să trimită solie de pace. Prin urmare, chibzuiala este, și ea, recomandată de Dumnezeu, este o virtute.

Dar când să fim chibzuiți și când să fim nebuni?
Având în vedere că Domnul ne cheamă la cruce, să-I urmăm Lui și, prin urmare să ne asemănăm cu El, ne cheamă deci să nu ne iubim pe noi înșine, să nu ne facem griji pentru noi, dacă ne va fi bine sau rău, ci grija noastră să fie mai mult pentru ceilalți: să le facem lor ce am vrea să ni se facă nouă. Să trăim în locul lor, să purtăm durerile, bolile lor. Adică să-i iubim cu dragoste dumnezeiască.

Atâta timp cât dragostea noastră este curată, liberă de orice păcat, de egoism, cred că trebuie să facem ceea ce ne îndeamnă ea; dacă o facem pentru Dumnezeu și pentru omul iubit. Puterea de a birui bolile nu o vom putea anticipa cumpănind, pentru că nu de la noi vine. Dacă credem că putem anticipa tot ce va urma, înseamnă că excludem lucrarea lui Dumnezeu cu noi. Or, atunci când Îi faci Lui loc în căsnicia ta, vei avea parte de surprize, de ajutor nebănuit, atunci când nu te aștepți. Și de dureri, dar și de puterea de a le birui.

De aceea cred că singurul lucru care contează este dacă-l iubești, dacă simți din toată inima că vrei să trăiești și să mori cu el, dacă simți (în cazul de față) că depresia lui este depresia ta.

Poți, oare, să stai pe mal cumpănind, când vezi că cel pe care-l iubești ca pe tine însuți se îneacă? Ori reușești să-l ajuți, ori mori împreună cu el. Însă dacă simți o ezitare, e mai bine să rămâi pe mal.