Doamne ajută.
Mihail C., să certe Domnul dracii care te stăpînesc și să-ți mustre Domnul mîndria și nebunia ta !
Ridicate-ar Dumnezeu din neputințele tale, precum a ridicat Sfîntul Ioan Gură de Aur din tristeți pe diaconița Olimpiada !
Lepăda-ți-ar Dumnezeu toată înțelepciunea populară, ca să fi nevinovat precum copii și porumbeii și înțelept ca șerpii.
Umplea-te-ar Dumnezeu de dragoste și jertfelnicie pentru aproapele, ca Sfîntul Apostol Pavel, pentru Sfîntul Episcop Tit, ca în imaginea a 3-a, paginile 62-63. Să iubești cu jertfelnicie, în Hristos, pe fratele depărtat "pelerin spre Răsărit" și să dorești să-l vezi, și să-l ajuți, și pe toți oamenii.
Sunt și eu ca și tine, total lipsit de iubire !
Dar cel puțin nu vreau să arăt asta, nerușinatule, să nu smintesc pe cei mai mici decît mine, cum mă învață Scriptura.
Ești o sminteală adesea pentru frații creștini și frații depărtați, suflet rătăcit, Mihail C.
Te citesc adesea, mustești de mîndrie, putregai arogant ordinar ce ești ! Tu, marele inchizitor, spui în alt topic, că e greșit să existe Sfinte Magazine Bisericești, în Sfînta Biserică, care pentru cîțiva bănișori, îți dau comori, tu le asemuiești cu vînzarea de animale și schimbul valutar ce făceau oamenii alungați din templu de Hristos Domnul, în templul iudeu ?
Ordinarule și nerușinatule ! Și nesimțitule ordinar ! Poți tu oare să faci asemenea comparație ? Poți, așa-i ? Puturos ordinar !
Și mai și consideri că ai spus o mare înțelepciune ! Bună de aruncat în toaletă și de tras apa după ea ! Măcar așa se mai curăță, fără voia ei...
Da, lipsit de rugăciune, poți face orice răutate și orice hulă și lepădare.
Crezi că faci "lumină" cu cîteva versete din Sfînta Scriptură?
Crezi că dacă ai 39 de ani ai mai multă putere în cuvînt, nerușinatule?
Crezi că dacă pui la imaginea de avatar, de profil la forum o Sfîntă Icoană te face asta mai sfînt, mîndrule ordinar?
Sau să te numesc ciumat, cum te numește Sfîntul Ioan Gură de Aur?
Dacă nu mi-ar păsa de elucubrațiile minții tale, te-aș lăsa să te odihnești în ele.
Fiindcă mai numit "cu reflexe mentale neo-protestante", nu pot să tac, nerușinatule, sunt orice, dar NU eretic !
Dacă eu sunt neoprotestant, tu ești mai rău ca un păgîn și un ateu.
Ești complet lipsit de iubire, ești prefăcut și fățarnic, nerușinatule ordinar !
Doamne iartă-mă, dar cu tine nu se mai iasă la cale ! Și pace bună !
Dacă mă judeci atît de aspru, nesăbuitule, caută să mă înțelegi prima dată, apoi să mă judeci.
Gîndește-te la orice om, cu inimă plină de iubire, de jertfă, ca și cum sufletul acelui om e în spital, bolnav de patimi, sau în închisoare, în strînsorile demonilor. Și apoi roagă-te, înainte să deschizi gura să rostești vreun cuvînt.
Datorită multora ca tine, suferă și azi și va suferi mereu Sfînta Biserică. De-ai avea putere, ai fi ca Faretrie, în ultima imagine, paginile 68-69. Ai prigoni și patriarhi, nu numai proști ca mine, pentru părerile tale, așa-i ?
Suficient tulburi sfîntul post tuturor celor care te citesc, Mihail C., încetează în numele Domnului.
Și din nou îți spun și îți cer: încetează în numele Domnului !
Și din nou îți spun și îți cer: umplete de iubire, iertare, de discernămînt și de trezvie, în numele Domnului !
Dacă lovești, nu lovi în mine, că lupt de partea ta, nesăbuitule ! Lovește în ereziile care apasă omenirea !
Și NICIODATĂ nu lovi în Biserica lui Hristos, și felul ei de a se organiza, și prin Sfintele Magazine Bisericești, care ne dau comori, nesăbuit ordinar !
Și schimbă semnătura acea blestemată, nesăbuitule, că leacuri nu sunt în alte părți decît în Sfînta Scriptură și în Sfînta Biserică. ATÎT !
Pentru Scriptură și Biserică a dat Dumnezeu leacuri prin Sfinții Lui și a lăsat omului descoperirea medicinei.
Îl voi lăsa pe Sfîntul Ioan Gură de Aur să-ți răspundă în locul meu, mai departe :
P.S.: de menționat, diaconițele primelor veacuri creștine, nu slujeau în Sfintele Slujbe, ci erau ca și azi, cîntau în strană, în coruri, citeau Apostolul, susțineau cateheze sau omilii, după Sfînta Liturghie, pentru catehumeni, neofiți, cei proaspăt botezați, veniți din păgînism, sau alte mișcări, sau pentru întărire a credincioșilor, și așa mai departe. Atunci ca și acum, orice femeie poate face acele lucruri, dacă are cunoștiințele necesare, deci totul e la fel, doar numele s-a considerat impropriu de purtat, să nu mai existe sminteli, la credincioși, cum au apărut, crezînd credincioșii că și ele sunt diaconițe, precum diaconii. Primii diaconi au fost cei 7, îi vedem la Faptele Apostolilor, și alți 70 de ucenici, aleși de Domnul Hristos, iar dacă în cei 7 sau 70, ar fi trebuit să fie și femei, ar fi fost menționate. Dar femeile, conform Sfîntului Apostol Pavel, trebuie să tacă în Biserică, conform I Corinteni 14, 24, nu cu sens misogin, ci cu sensul slujirii în Sfîntul Altar, precum Legea dată de Dumnezeu și poporului ales, de a nu intra femei în Sfînta Sfintelor.
Diaconițe, sunt automat considerate, prezviterele, sau preotesele, soțiile preoților lui Hristos, azi, precum și orice femeie care vrea să se implice în munca misionară a Sfintei Biserici a lui Hristos, cea Una, fără erezie, Ortodoxă.
Pentru orice nelămurire, cu privire la subiect, vă rog dați-mi mesaj privat, și voi răspunde cu drag, oricui, după Sfîntul Post.
Iertare tuturor, bucurii.