Sigur, nu întotdeauna e vina părinților; poate fi și neascultarea copiilor, și atunci ei sunt cei care trebuie să-și asume neîmplinirile propriilor vieți. Dacă înțeleg unde și când au greșit/păcătuit, va fi, măcar, un punct de plecare pentru pocăință (care înseamnă întâi de toate oprirea păcatului) și atunci vor putea să-și sfătuiască propriii copii să nu le repete greșelile.
Deși nu este ușor să fii altfel decât colegii și prietenii sau decât ceea ce vezi zi de zi la TV. Ruptura dintre duhul lumii și Duhul lui Dumnezeu este profundă, însă alegerea trebuie să fie netă; nu merge cu jumătăți de măsură.