Am argumentat anterior de ce consider că în acest caz ascultarea ar fi fost de dorit. Nu susțin că în toate cazurile părinții sunt buni sfătuitori. Fallen, însă, spunea că părinții ar fi învățat-o de bine (căsătorie, nu concubinaj), însă ea a fost cea care nu a ascultat. Da, asta e problema, că începând cu adolescența vrem să experimentăm pe propria noastră piele, nefiind convinși de sfaturile părinților, poate pentru că uneori nici ei nu cred în ele sau pentru că nu sunt bine argumentate. Le numim prejudecăți (iar uneori chiar asta și sunt), însă nu avem încă discernământ pentru a putea singuri să înțelegem ce este și ce nu este păcat și, mai ales, de ce păcatul ne va face să eșuăm.
Privind retrospectiv eu, unul, consider că era mai bine dacă respectam principiile pe care le-am enunțat și îi respect pe cei care au făcut-o.