Citat:
În prealabil postat de florin.oltean75
Agumentatia logica crestina privind explicarea realitatii prezinta zone de fractura si incongruenta evidente, chiar daca face apel la concepte "liant": “energii” / "energii necreate".
Aceasta pentru ca nu are explicatii cu privire la ceea ce este in mod esential “fiinta”, “persoana”, “energia” – orice fenomen in general.
Crestinismul le trateaza ca postulate / evidente in sine.
Din acest punct de vedere “persoana” detine un statut “tabu” fiind intangibila oricarei incercari de a fi explicata rational.
|
Explicații suplimentare:
Despre numarul firilor
Dupa cum cu privire la Dumnezeire marturisim o singura fire, si dupa cum spunem ca sunt in realitate trei ipostase si afirmam ca toate insusirile naturale si substantiale sunt simple, si ca cunoastem deosebirea ipostaselor numai in cele trei insusiri, anume in necauzat si parintesc, in cauzat si firesc, in cauzat si purces, si cunoastem ca ipostasele sunt nedespartite si nedespreunate unele de altele, unite si intrepatrunse fara confundare - ele sunt unite, dar nu se confunda, caci sunt trei, chiar daca sunt unite, caci sunt despartite, dar fara sa se despreuneze. Si chiar daca fiecare exista in sine, adica este o ipostasa desavarsita si are o insusire proprie, adica un mod deosebit de existenta, totusi sunt unite prin fiinta si prin insusirile naturale si prin aceea ca nu se despart si nici nu se departeaza de ipostasa parinteasca; pentru aceea este si se numeste un singur Dumnezeu - tot astfel si cu privire la dumnezeiasca si inexprimabila intrupare, care depaseste orice minte si orice intelegere a unicului Dumnezeu Cuvantul al Sfintei Treimi, Domnul nostru Iisus Hristos, marturisim doua naturi, cea dumnezeiasca si cea omeneasca, care s-au legat reciproc si s-au unit dupa ipostasa, formand din cele doua firi o singura ipostasa compusa. Spunem ca se pastreaza cele doua firi si dupa unire in singura ipostasa compusa, adica in singurul Hristos si ca atat ele cat si insusirile lor naturale exista in realitate: unite fara sa se confunde, despartite fara sa se desparta si numarate. Si dupa cum cele trei ipostase ale Sfintei Treimi sunt unite fara confundare si se despart fara sa se desparta si se numara - iar numarul nu produce in ele impartire sau separare sau instrainare si taiere, caci cunoastem un singur Dumnezeu: pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh - in acelasi chip si firile lui Hristos, chiar daca sunt unite, sunt unite fara sa se amestece. Si chiar daca se intrepatrund reciproc, totusi nu primesc schimbare sau prefacerea uneia in alta. Fiecare fire isi pastreaza neschimbata insusirea ei naturala. Pentru aceea se si numara, iar numarul nu introduce impartire. Caci unul este Hristos, desavarsit in Dumnezeire si omenire. Numarul nu este cauza naturala a impartirii sau a unirii, ci indica cantitatea celor numarate, fie ca sunt unite, fie ca sunt despartite. Unite in sensul in care spunem ca acest zid are 50 de pietre: despartite in sensul in care spunem ca in cimpia aceasta se gasesc 50 de pietre. Sau un alt exemplu: sunt unite in sensul in care in carbune sunt doua naturi, adica foc si lemn; despartite in sensul ca alta este natura focului si alta natura lemnului. Altul este motivul care le uneste si le desparte si nu numarul.
Asadar, dupa cum este cu neputinta sa spui ca cele trei ipostase ale Dumnezeirii - chiar daca sunt unite unele cu altele - fac o singura ipostasa, ca sa nu se amestece si sa se nimiceasca deosebirea ipostaselor, tot astfel este cu neputinta sa spui ca cele doua firi ale lui Hristos, unite dupa ipostasa, sunt o singura fire, pentru ca sa nu nimicim, sa amestecam si sa desfiintam deosebirea lor.
Despre modul zamislirii Cuvantului si a intruparii lui dumnezeiesti
Ingerul Domnului a fost trimis la Sfanta Fecioara, care se trage din semintia lui David (Matei I, 16; Luca I, 27.): "Caci este evident ca Domnul nostru a rasarit din Iuda, din care semintie nimeni nu s-a apropiat de altar"( Evrei VIII, 14, 13.), dupa cum a spus dumnezeiescul apostol. Despre aceasta vom vorbi mai precis mai pe urma. Acesteia binevestindu-i ingerul i-a zis: "Bucura-te cea plina de dar, Domnul este cu tine"( Luca I, 28.). Ea s-a inspaimantat din pricina cuvantului, iar ingerul a zis catre ea: Nu te teme, Marie, caci ai gasit har la Domnul si vei naste Fiu si ii vei pune numele Iisus"( Luca I, 30-31.). "Caci el va mantui pe poporul lui de pacatele sale"( Matei I, 21.). Pentru aceea cuvantul Iisus se talmaceste mantuitor. Iar ea nedumerindu-se a zis: Cum va fi mie aceasta, pentru ca eu nu cunosc barbat?"( Luca I, 34.). Iarasi zice ingerul catre ea: "Duhul cel Sfant se va pogori peste tine si puterea celui prea inalt te va umbri. Pentru aceea si Sfantul n ascut din tine se va numi Fiul lui Dumnezeu" (Luca I, 35.). Iar ea a zis catre el: "Iata roaba Domnului, fie mie dupa cuvantul tau" (Luca I, 38.).
Deci dupa asentimentul sfintei Fecioare, Duhul cel Sfant s-a pogorat peste ea potrivit cuvantului Domnului, pe care l -a spus ingerul, curatind-o si dandu-i in acelasi timp si puterea de a primi Dumnezeirea Cuvantului si puterea de a naste. Atunci a umbrit-o intelepciunea enipostatica si puterea prea inaltului Dumnezeu, adica Fiul lui Dumnezeu, cel deofiinta cu Tatal, ca o samanta dumnezeiasca si si-a alcatuit Lui din sangiurile ei sfinte si prea curate, trup insufletit cu suflet rational si cugetator, parga framantaturii noastre. Nu si-a alcatuit corpul pe cale seminala, ci pe cale creationista, prin Duhul Sfant. Nu si-a alcatuit forma trupului treptat prin adaugiri, ci a fost desavarsit dintr-o data. Insusi Cuvantul lui Dumnezeu s-a facut ipostasa trupului. Caci Cuvantul dumnezeiesc nu s-a unit cu un trup care exista aparte mai dinainte, ci locuind in pantecele Sfintei Fecioare, si-a construit, fara ca sa fie circumscris in ipostasa lui, din sangiurile curate ale pururea Fecioarei, trup insufletit cu suflet rational si cugetator, luand parga framantaturii omenesti, si insusi Cuvantul s-a facut ipostasa trupului. In chipul acesta este simultan si trup: trup al Cuvantului lui Dumnezeu si trup insufletit, rational si cugetator. Pentru aceea nu vorbim de om indumnezeit, ci de Dumnezeu intrupat. Caci fiind prin fire Dumnezeu desavarsit, acelasi s-a facut prin fire om desavarsit. Nu si-a schimbat firea, nici nu avem o iluzie de intrupare, ci s-a unit dupa ipostasa in chip neamestecat, neschimbat si neimpartit cu trup insufletit, rational si cugetator, care are in el insusi existenta, pe care l-a luat din Sfanta Fecioara, fara ca sa se schimbe firea Dumnezeirii Lui in fiinta trupului si fara ca sa se schimbe fiinta trupului in firea Dumnezeirii Lui si fara ca sa rezulte o singura fire compusa din firea Lui dumnezeiasca si din firea omeneasca pe care a luat-o.
Intreaga fire dumnezeiasca in una din ipostasele ei s-a unit cu intreaga fire omeneasca si nu parte cu parte
Cele comune si universale sunt atribuite si celor particulare care sunt sub ele. Comun este fiinta, ca specie, iar particular ipostasa. Este particular nu ca ar avea o parte a firii, caci nu are o parte din ea, ci particular prin numar, spre exemplu: individul. Ipostasele se deosebesc prin numar si nu prin fire. Fiinta este afirmata de ipostasa, pentru ca fiinta este desavarsita in fiecare din ipostasele de aceeasi specie. Pentru aceea ipostasele nu se deosebesc intre ele in ceea ce priveste fiinta, ci in ceea ce priveste accidentele, care sunt insusiri caracteristice, insusirile caracteristice, insa, apartin ipostaselor si nu firii. Ipostasa se define ste: fiinta impreuna cu accidentele. Pentru aceea ipostasa poseda comunul impreuna cu particularul si existenta in sine. Fiinta, insa, nu exista in sine, ci este considerata in ipostase. Prin urmare, daca patimeste una din ipostase, atunci intreaga fiinta patimeste, caci a patimit ipostasa, si se spune ca a patimit in una din ipostasele ei. Dar nu este necesar ca sa sufere toate ipostasele de aceeasi specie cu ipostasa care sufera.