[Mandea77]

Extrase din Cartea Facerii, Crearea Lumii şi Omul începuturilor - Ieromonah Serafim Rose

„Dumnezeu pe omul lăuntric l-a făcut, iar pe omul cel din afară l-a plăsmuit. Plăsmuirea se potriveşte lutului, iar facerea, celui după chip. Deci carnea s-a plăsmuit, însă sufletul s-a făcut." Facerea omului arată atât măreţia, cât şi nimicnicia sa:
Si a plăsmuit Dumnezeu pre om, tărână luând din pământ. In lume am aflat zicându-se si că omul este nimic, si că este măret. De socotesti numai firea, nimica este el, si lucru fără vreun pret; dar, de privesti cu câtă cinste a fost înconjurat, omul este ceva măret... De socotesti ce anume a luat [Dumnezeu], ce oare este omul? Dar de chibzuiesti la Acela care l-a plăsmuit, cât de măret este omul! Deci, deopotrivă, este nimic, pentru materie, si măret, pentru cinste."

Tâlcuirea obisnuită a Sfintilor Părinti spune că ceea ce s-a „suflat" în om a fost sufletul său.

Sfântul Ioan Gură de Aur scrie:
„Si a plăsmuit Dumnezeu pre om, tărână luând din pământ, si a suflat în fata lui suflare de viată. Moisi foloseste cuvinte grosolane pentru că vorbeste oamenilor care nu puteau întelege altfel, asa cum putem întelege noi; se foloseste de aceste cuvinte ca să ne învete că iubirea de oameni a lui Dumnezeu a voit ca omul acesta, făcut din pământ, să aibă suflet rational, ca să fie astfel o fiintă întreagă si desăvârsită. si a suflat, spune Scriptura, în fata lui suflare de viată. Prin această suflare a dăruit celui făcut din pământ putere de viată; suflarea aceasta alcătuieste firea sufletului. si Scriptura a adăugat: si s-a făcut omul cu suflet viu. Cel care a fost plăsmuit din tărână, o dată ce a primit prin suflarea lui Dumnezeu suflare de viată, s-a făcut cu suflet viu. Ce înseamnă cu suflet viu ? Inseamnă suflet lucrător, ce are în slujba sa mădularele timpului drept unelte, următoare vointei lui.

Sfântul Serafim din Sarov are o interpretare oarecum diferită a acestui loc din Scriptură. In convorbirea sa cu Motovilov el afirmă că ceea ce s-a plăsmuit din tărâna pământului a fost întreaga fire omenească - trup, suflet si duh (duhul fiind cea mai înaltă parte a sufletului) - iar ceea ce a fost suflat în această fire a fost harul Duhului Sfânt. Este o perspectivă diferită asupra facerii omului (aflată si la alti Părinti), care nu contrazice, de fapt, interpretarea obisnuită că sufletul a fost cel suflat în om; cei care sustin această din urmă părere cred si ei că omul a fost făcut întru harul lui Dumnezeu.

Sfântul Grigorie Teologul vorbeste despre înăltimea firii omului, a căruia cea mai înaltă parte a firii nu vine din pământ, ci direct de la Dumnezeu: „Sufletul este suflarea lui Dumnezeu, si, desi este ceresc, îndură a fi amestecat cu ceea ce este din tărână. E o lumină închisă într-o pesteră, însă dumnezeiască si de nestins... Cuvântul a grăit, si luând o parte din nou-ziditul pământ, cu nemuritoarele Sale mâini a plăsmuit chipul meu si i-a împărtăsit viata Sa; căci a trimis în el Duhul, care e raza nevăzutei dumnezeiri.

Asemenea exprimări însă nu trebuie să ne ducă la falsa părere că sufletul însusi este dumnezeiesc sau o parte din Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur scrie: „Unii oameni nesocotiti, mânati de propriile gânduri, fără să tină seama de pogorământul cuvintelor Scripturii si fără să aibă o judecată vrednică de Dumnezeu, încearcă să spună că sufletul este din Fiinta lui Dumnezeu. Ce nebunie ! Ce sminteală ! Atâtea si atâtea căi de pierzare a croit diavolul celor ce vor să-i slujească ! [...] Deci, când auzi: a suflat în fata lui suflare de viată, întelege iarăsi că a hotărât ca, asa precum a adus la iveală puterile cele netrupesti, tot asa a hotărât ca si trupul omului, făcut din tărână, să aibă suflet rational care să poată folosi mădularele trupului."

Există unii astăzi care ar voi să folosească ordinea facerii omului din acest verset spre a „dovedi" că omul a „evoluat" din animalele inferioare: întâi a fost trupul sau firea pământească, iar apoi sufletul sau starea de existentă în harul lui Dumnezeu. O astfel de interpretare este cu neputintă, dacă acceptăm întelegerea patristică a facerii omului.