[Mihailc]

În prealabil postat de catalois

Dupa cum vedeti, nu degeaba am scris aici, chiar sunt debusolat.

Debusolarea ta e contagioasă, mă caută şi pe mine în timp ce încerc să-mi dau seama ce vrei de fapt.

Multumesc tuturor celor care au incercat sa raspunda nelinistilor mele. Unii au fost incifrati in logica actiunilor crestine, ceea ce nu m-a ajutat in acel moment, dar m-a ajutat ulterior, intelegand ca NU exista ALT raspuns ce poate fi dat, altii au fost mai expresivi, dandu-mi citate sau trimiteri ( aparent mult mai folositoare), care mi-au dazvaluit muuulte lucruri de care nu aveam nevoie, dezvaluindu-mi in acelasi timp cu cei incifrati ca nu aveam nevoie de acele muuuulte lucruri si altii care s-au aflat in treaba, utili si ei in cautarea mea, prin a-mi arata cum sa nu ma situez in a ma afla in treaba.

Dar parcă scriai, cu câteva pagini în urmă, că "trimiterile îţi sunt de un real folos."?! Văd că ţi-ai revizuit pe minus părerea iniţială, ca şi cum ai fi parcurs tot materialul şi acum eşti dezamăgit. Or, mă îndoiesc că ai cercetat din scoarţă în scoarţă, în câteva zile, "Dogmatica" părintelui Stăniloaie sau alte referinţe corelative. Posibil şi să confunzi indicatoarele către un drum cu însuşi drumul.

Eu ma voi duce pe urma scurtelor momente din viata in care am gustat dulceata rugaciunii. Atunci, desi imi era cel mai rau, mi-a fost cel mai bine. M-am simtit cel mai fericit, caci vedeam raul ce urma sa mi se intample, si nu mi s-a intamplat. Miraculos!

SIGUR inseamna ca nu mai am libertatea de a alege sa-l iubesc pe Dumnezeu neconditionat. Eu vreau sa-l iubesc pentru ca asa trebuie. Vreau sa ma forteze sa IL iubesc. Pentru mine asa este mai usor. De fapt, am inteles ca acolo trebuie sa ajung, dar, neputand, cer fortarea vointei mele. Nu mai vreau sa fiu liber sa Il aleg pe Dumnezeu, pentru ca este evident ca, personal, nu sunt capabil. Vreau sa ma forteze, sa ma transforme in iubitor de EL

Din al doilea fragment citat am înţeles că vrei ca Dumnezeu să pompeze forţat în fiinţa ta credinţă şi iubire, că altă cale nu-i, în timp ce în primul fragment ţi-ai dat singur un exemplu de semn aproape palpabil al iubirii lui Dumnezeu pentru tine, precum şi starea în care te poţi întâlni cu El în modul cel mai intensiv cu putinţă: rugăciunea. Şi sunt tentat să concluzionez că tu îţi dereglezi singur busola şi după aceea te trezeşti căutând nordul spre est, apoi vrei să convingi lumea că acolo trebuie căutat nordul şi te plângi că dacă nu-l găseşti acolo nu te mai interesează orientarea în spaţiu.

Am tras concluzia ca oricat as cauta stabilitatea, siguranta, in aceasta viata, nu o voi afla.Trebuie sa aleg intre o nesiguranta si alta. Aceasta alegere, care insemana credinta, este un vector, care, ca orice vector, are origine, sens si marime(in modul). Originea este evidenta: Cel ce a creat totul. Sensul este si el evident: catre Cel ce a creat totul . Marimea (care sper ca va fi in modul, adica tot ce este negativ se transforma in pozitiv), va consta in viata mea de cateva zeci de ani.

Să înţeleg că schiţa de concluzie citată mai sus este rezultatul eşecului investigării ştiinţifice a diavolului?

Nu vraau sa va spun cat imi e de frica sa fac binele in continuare, ca sa nu ma capat cu o soarta similara cu a lui IOV. Imi este tare frica de incercarile la care m-ar putea pune Dumnezeu, de masura in care m-ar putea lasa pe mana diavolului ca sa ma testeze. Da, stiu ca El nu da peste masura a ceea ce poti suporta, dar tare nu as vrea sa suport maximul din ceea ce pot suporta. Spun clar ca IMII ESTE FRICA de a fi bun, ca sa nu trebuiasca sa dovedesc masura in care sunt bun. Si din aceasta frica dau in bucuria de a pacatui, pentru ca , pacatuind, nu ma calific in cei alesi de Dumnezeu sa fie elita Lui. Asa incerc sa fiu caldicel, sa ma strecor printre virtuti, sa nu strang multe, sa calc din cand in cand pe bec, ca sa nu fiu testat la maxim. Dupa cum se vede, incerc sa Il fraieresc pe Dumnezeu, sa il fraieresc pe diavol, sa fiu intre.

Un mod mai concis de a exprima ideea principală din textul de mai sus este următorul: "Vreau Înviere dar mi-e frică de Cruce. Şi ca să fentez retoric angoasa nehotărârii, îmi imaginez că am găsit a treia cale de a mă furişa, smechereşte, în Împărăţie"

Aici e problema mea personala, dar si a altor multe miliarde de oameni, care, ca si mine, VOR AJUNGE IN IAD: nu e suparator, ca oameni ( REPET, OAMENI, cu suflet si cu trairi si cu intelegere, nu porci, nu insecte, nu frunze, nu amoebe), sa se duca la dracu, asa, fara sa stie SIGUR ca vor ajunge acolo?

E o falsă problemă, atât a ta personală cât şi a miliardelor de oameni cu care te simţi solidar întru pierzanie. Scopul profund al vieţii nu este în niciun caz evitarea iadului, ci unirea cu Dumnezeu. Iar acest proces de unire, pe lângă faptul că este anevoios , durează toată viaţa aceasta pământească şi nu e deloc sigur că se încheie dincolo. Iar iadul nu este un "loc" ci o stare a conştiinţei. În momentul când eşti convins că viaţa este o afacere care se consumă integral în intervalul dintre naştere şi moarte, iadul este deja prezent în adâncurile fiinţei tale, atâta doar că nu-l numeşti iad ci filozofie personală plus experienţă existenţială pe măsura ei. Iar pregustarea raiului poate fi "dulceaţa rugăciunii" de care pomeneşti în postările tale.