[vsovivivi]

Cînd te mânii, când te apucă furia şi ţi se aprinde nemulţumirea, tu defapt arunci vina pe altul cu ură şi răutate căci combini, amesteci binele şi răul aşa încât tu să fii la mijloc de parcă punându-le în echilibru nu te mai priveşte ce faci şi nici nu te mai atinge sau implică deloc. Când te înfurii în mintea din suflet combini răutatea minţii şi dorinţa crudă a răzbunării, a urii de moarte cu bunătatea lui Dumnezeu, cu bunătatea femeii sau cu bunătatea nevinovaţilor în timp ce simţi că puterea asta rea te înalţă şi totodată mâncând acest amestec simţi că te umplii de plăcere, crezi că e bun şi că îţi place gustul ăsta: bine + rău = meritele competente ale răzbunării.

Deci te înfurii amestecând ceva foarte rău cu ceva bun şi plăcut rezultând un duh al răzbunării ce te înalţă de sine mituindu-te cu socotelile tale competente, cu analizele şi cu forţa şi puterea ce rezultă din comportamentul de fiară criminală ce îngrozeşte care îţi comunică tot felul de grozăvii mituitoare.

Şi mergând mai departe, lăsând în urmă această furie venită din senin într-un pahar cu apă din pricina minciunilor neobservate, pentru că brusc ţi se pare că ai fost victima râsetelor şi batjocurilor ca un handicapat blocat, treptat devii supărat îndelung şi apoi trist şi rămâi aşa multă vreme supărat că nu te-ai răzbunat, supărat şi smolit aşa ca o mască de fariseu împietrit şi deunădăjduit ce-ţi trimite semnalele puterii ca să te tot îndoieşti hrănindu-te cu scepticism. E plăcerea şi puterea vechii furii stârnită din minciuni viclene de care nu eşti conştient şi nu pricepi că ţi-au schimbat şi eronat mărturia.

Mergând şi mai departe şi începând să te crezi un mântuitor (medic, vrăjitor, jude, profesor de ştiinţă, preot, sfânt, înţelept...) adică unul care vrea să iasă din deznădejde prin forţe proprii, începi să preschimbi furia în cea mai rea şi cea mai cruntă mânie tăcută care se numeşte viclenie şi răzbunare şi aşa ajungi să amesteci răutatea cea mai rea şi gustul ei cel mai amar şi cel mai toxic cu viclenia profitului trupesc cel mai dulce, cu ceva ce ţi-ar aduce bine-dispunere trupească, plăceri, odihne,... aşa ca o stare de bine foarte echilibrată şi acest amestec toxic dintre răutatea cea mai rea şi răzbunătoare şi dintre profitul cel mai ascuns şi cel mai accelerat, cel mai uşor, cel mai jmecher produce iluzia unui bine, ca un viitor de dorit cu gust plăcut în prezent şi viitor pentru că ţi-ai amestecat răutatea veche cu binele trupesc şi iată ai mâncat cu plăcere părînduţi-se că te-ai făcut mai mare.

Deci asta este viclenia ca un amestec dintre o fiară scoasă din minţi şi un vierme mort foarte ştiutor şi foarte şiret care munceşte şi se zvârcoleşte fără să se mai oprească oricât îi ceri să nu mai continue. Iar statornicia în viclenia asta devine o obijnuinţă prin repetata păcătuire şi ori de câte ori ridici privirea iată că o ridici cu interesul acesta moroic de tip zombi, o ridici ca să te înalţi în acest sevraj ispititor al păcătuirii şi păcătuind ispiteşti înălţându-te viclean ca să atragi şi să persişti în mândria asta a păcătuirii de parcă te-ai sfinţi mereu înălţându-te ca un naiv deasupra de parcă ai avea şi merite în furia asta neîncetată.

Trist este însă că starea asta de viclenie continuă şi de lucrare repetată a făţărniciei pentru slavă de la oameni nu o poţi lua în seamă şi deosebi căci modul ăsta viclean de a fi şi de a te comporta cu maximă 'competenţă' şi cu mare interes de profit pentru răutate ţi se inoculează de mic din toate direcţiile aşa fel încât ajungi să crezi cu siguranţă toate minciunile gLumii, ale satanei şi ale tuturor necredincioşilor încercând împreună cu ei sau ca ei tot felul de căi păgâne pentru ca să ieşi din deznădejde şi să te vindeci la capul cel rănit de moarte, la dorul puterii răutăţii din eul tău care cere mereu răzbunare pe mai mic şi pe mai mare ca un fel de fotomodel celebru.

Ca să ieşi din această lucrare vicleană a plăcerii răutăţii semeţe şi a necredinţei contrazicătoare şi mereu îndoielnice şi foarte precaute invers este bine să-ţi dai seama că în tine lucreză viclenia în fel şi chip fără să o poţi vedea şi fără să o poţi lua în seamă... şi pricepându-ţi starea de viclenie plină de interese egoiste sau de interese ce se arată foarte frumoase şi foarte altruiste de ochii gLumii, pentru slavă de la oameni, e bine să-ţi hrăneşti ridicarea privirii nu cu meritele tale ca să te înalţi şi tu cu ochii ci să-ţi hrăneşti privirea cu dorinţa de a fi ocărât nu ca să te araţi victimă sau fachir ci spre a învăţa practic să rabzi râsetele tuturor la adresa prostiei, urîţeniilor, viciilor, neputinţelor, handicapurilor tale fără să faci din asta un merit personal ce-l expui cu talent fraierilor printr-un joc de teatru ieftin pus în scenă ca o vrajă ce stârneşte efectele perverse şi viclene ale meritelor crezînd că prin asta ai să scapi mai uşor, crezând că aşa te eliberezi mai repede din sclavia şi slugărnicia serviciului păcătos cu care te mândreşti ca p-rostul.

Pe scurt: ieşirea din viclenie şi furie şi răutate şi făţărnicie necesită să realizezi cu mintea şi să vezi efectiv că păcatul cel mai mic pe care îl faci foarte des este defapt păcatul cel mai criminal fiindcă nu-ţi pare rău şi ai iluzia că-ţi face bine şi te sfinţeşte. Trebuie să pricepi că păcatul cel mai mic făcut cu ochiul devine viciul cel mare care va ucide pe Dumnezeu din tine pentru că vei ajunge să fi un martor corupt care vrea să fie mincinos pînă la urmă, pentru că vrea să se dea victimă şi să se arate nedreptăţit... e defapt minciuna rea care pâreşte şi vinde minciuna cea bună care tăinuieşte, e minciuna satanei, pentru care ai păcătuit şi o vrei şi vrei să o crezi şi o crezi căci ţi se pare că te ridică deasupra şi că rezultă că nu ai păcătuit, logic, dar acolo deasupra nu e cerul ci e haosul trufiei şi deci vei crede ca naivul că minciuna şi satana te va ajuta să ieşi din groza morţii ce vine de la păcatul care ştie că va murii şi care te face să-l aperi pe el ca pe tine însuţi în contra lui Dumnezeu... neluînd tu în seamă că vei fi o fiară haotică în trufia ei plină de privilegii şi patimi avocăţeşti linguşindu-te că scapi şi tu pe alţii şi pui pile bune tot aşa precum ai scăpat şi tu ca un pilaş tot poporul de o rătăcire îngrozitor de mare ca o catastrofă....... ea e, ea e grija cea mare, grija gLumii, grija răzbunării pe Dumnezeu!

''Cine vrea să urmeze Mie să se lepede de sine şi să-şi ia crucea şi să-şi ducă crucea pe care i-o pune gLumea în spate şi cu care-l chinuie şi-l bate şi-l ispiteşte şi s-o ducă pe Calea Mea, ascultând de porunca Mea, de voia Mea... şi răbdând până la sfârşit sigur va ieşi din împărăsirea Cerurilor, din viclenia cea mai rea... din viciul ochilor ce caută să înşele pe Dumnezeu ca naivul orb ce nu pricepe, nu vede şi nu ia în seamă crezând că nu e şi nu-l priveşte.

Vrea să acopere că n-a făcut,
Vrea să acopere că n-a crezut în ideea că cică n-a ştiut şi că a uitat şi că nu se referea la el... mustrarea.
Nu se poate acoperi păcatul prin îndreptăţirea lui cu acelaşi păcat sau cu un altul!
Sufletul petrecerii gLumeşti carele eşti ca un meşter se bazează pe necredinţă, pe viclenia necredinţei, pe U, şi pe meritele meşterului care face petrecerea să pară bună prin amestecarea răutăţii necredinţei egoiste venită din bănuieli şi minciuni cu plăcerea de sine foarte înălţătoare care te îndulceşte prin iubirea de sine egoistă şi prin altruismul deşertificator făcut de ochii gLumii... ...şi toate astea ca să-ţi înfiezi ficele şi fii oamenilor ţie însuţi pentru pofte şi sclavie şi nu lui Dumnezeu ca să le facă El libere de păcat şi de mândria vieţii şi beroismul morţii!